Cooperativa Ţara Mea ajută producătorii români să îşi vândă produsele în supermarketuri. Cu ce probleme se confruntă legumicultorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Cererea pentru produsele româneşti a crescut considerabil odată cu pandemia de Covid-19, însă piaţa de desfacere a produselor locale reprezintă în continuare o problemă chiar şi pentru legumicultorii cu experienţă, susţin reprezentanţii Cooperativei Ţara Mea.

În acest sens, Cooperativa a creat două programe destinate tuturor legumicultorilor care îşi doresc să devină membri şi să uite de problema comercializării.

„Programul „Împreună suntem responsabili" şi programul „preţ fix” reprezintă promisiunea Cooperativei pentru normalitate şi pentru o dezvoltare armonioasă a producătorilor de legume. Ambele proiecte constau în asigurarea unui circuit corect al lanţului producţie - desfacere, unde Cooperativa va facilita desfacerea legumelor româneşti în marile lanţuri de magazine, precum şi asigurarea procesării produselor de calitatea a doua, la cele mai mari fabrici de conserve şi procesatori din România.”, infrmează reprezentanţii Ţara Mea.

Potrivit acestora, programul „Împreună suntem responsabili" îi transformă pe fermieri în parteneri stabili şi asumaţi în lanţul de producţie. 

„Cooperativa pune la dispoziţie ambalaje şi centre de sortare, iar fermierul personal sortează legumele, asumându-şi responsabilitatea asupra calităţii lor. În acelaşi timp, cooperativa se asigură că marfa românească ajunge în magazine la un preţ corect, fără intermediere. 

În programul „Preţ fix" intră, în general, membrii mai vechi ai cooperativei, care au experienţa pieţei. Statistic vorbind, legumele româneşti intră în piaţa la început de sezon cu preţ mare, piaţa face importuri că sa stabilizeze preţul şi, peste nici două săptămâni, fermierii încep să vândă în pierdere respectiv să arunce legumele. 

Răspunsul la această dilemă este ordinea şi responsabilitatea: ne propunem o sumă pe întreg sezonul, care să acopere cheltuielile şi profitul micului fermier şi rămânem în acea zonă stabilă. În acest fel, câştigă întreg lanţul şi în special consumatorul.”, explică Cooperativa.

Ce ce probleme se confruntă producătorii de legume

În luna februarie, echipa Ţara Mea a demarat cele două proiecte şi le-a făcut o vizită fermierilor din bazinele legumicole Izbiceni, Rotunda, Tia Mare, Matca şi Cilieni pentru a dezbate problemele cu care se confruntă şi pentru a pune bazele unei colaborări pe termen lung. 

„Cea mai mare problemă a noastră este desfacerea. Vrem să facem ceva astfel încât să ne vindem produsele. Noi ştim să producem, nu să vindem.”, a transmis un fermier din Tia Mare.

Astfel, Florin Burculescu, preşedintele Cooperativei, le-a prezentat legumicultorilor avantajele înscrierii în sistemul de cooperativă  şi a răspuns la toate întrebările fermierilor, detaliind modalitatea de lucru pentru cele două programe. 

„Un singur lucru este important acum, şi anume fermierul să facă ce ştie mai bine: să producă. Este momentul să creăm un front comun în care fiecare să îşi aducă un aport la a schimba noţiunea de producţie locală, pentru binele comun”, a declarat preşedintele Cooperativei.  

 „Ne dorim să colaborăm permanent cu fermierii pentru a le oferi sprijin personalizat în funcţie de nevoile fiecăruia, de aceea am venit în întâmpinarea lor cu acest proiect.  Producătorul trebuie să îşi asume seriozitatea atât pentru calitatea mărfii cât şi în ceea ce priveşte cantităţile livrate la timp, iar Cooperativa sa asigure desfacerea, preţul corect pentru fermier, tratarea fermierilor cu respect şi seriozitate. Doar astfel legumele româneşti vor deveni o forţă pe piaţă”, a mai adăugat Florin Burculescu.  

Cooperativa Ţara Mea este cea mai mare Cooperativă agricolă din România şi are peste 5.000 de fermieri membri, cu activităţi pornind de la cultivarea legumelor, procesarea lactatelor şi până la producţia de carne de porc şi pasăre, produse finite şi băcănie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite