Controale la firmele finanţate de stat prin Start-Up. Popescu: Afacerile se vând pe OLX
0
Ministerul Economiei a demarat controale la beneficiarii programului Start-UP Nation, pentru a vedea dacă au respectat condiţiile pentru care au primit finanţare, a anunţat ministrul Virgil Popescu, precizând că rezultatele acestor controale vor fi prezentate în ianuarie 2020.
Ministrul a dat exemplul celor 500 de fabrici de pâine care au primit bani şi care vor fi supuse unei evaluări - numărul de angajaţi, producţia, declarându-se convins că în unele cazuri afacerile au fost supraevaluate, pentru a obţine banii.
Rezultatele controlului vor fi prezentate la începutul anului viitor, în ianuarie, a spus ministrul.
Recent, ministrul declarase că a găsit, când a preluat ministerul, "zero buget", "facturi neplătite" şi "afaceri care se vând pe OLX". "De fapt programul de ”succes” Start Up Nation - by Radu Ştefan Oprea - PSD l-am găsit, când am ajuns la minister, secătuit: zero buget, zero credite de angajament, afaceri ce se vând pe OLX şi facturi neplătite", a spus Virgil Popescu.
La ediţia a doua a Start-up Nation, sesiune aflată în stadiu de contractare până la data de 15 noiembrie 2019, s-au înscris un număr total de 33.514 aplicanţi. Până la data de 13 noiembrie 2019, au fost semnate, la nivel naţional, 9.737 de contracte de finanţare.