Contract de aproape trei milioane de euro pentru supervizarea lucrărilor pe Autostrada Transilvania, lotul Chiribiş-Biharia. Anunțul CNIR

0
0
Publicat:

Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) anunţă că a semnat, cu asocierea de firme din România şi Ungaria, Ventra Project Management (lider)-Utiber Kozuti Beruhazo Kft, contractul pentru supervizarea lucrărilor pe Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş-Biharia.

Lotul Chiribiș-Biharia al Autostrăzii A3-Transilvania FOTO: CNIR
Lotul Chiribiș-Biharia al Autostrăzii A3-Transilvania FOTO: CNIR

Lucrările pe lotul Chiribiș-Biharia al Autostrăzii A3-Transilvania vor fi supervizate de o asociere de firme din România și Ungaria, contractul pentru serviciile de consultanță fiind semnat, astăzi, la mai puțin de o lună de la desemnarea câștigătorului licitației.

”Pe șantierul acestui lot de autostradă cu o lungime de aproape 29 de kilometri, după primele șase luni de la intrarea în teren, constructorul român a avansat conform graficului și a ajuns la 30 % execuție, iar prin angajarea consultantului vrem să ne asigurăm că lucrările vor fi terminate la timp, în bugetul stabilit și la calitatea dorită. Contractul pentru supervizarea lucrărilor pe care Compania Națională de Investiții Rutiere l-a semnat cu Asocierea de firme de inginerie Ventra Project Management (Lider)-Utiber Kozuti Beruhazo Kft are o valoare de 14,95 milioane lei și este finanțat din fonduri europene, Programul Transport 2021-2027. Finalizarea acestui lot din județul Bihor ne va permite să circulăm, fără întrerupere, pe Autostrada Transilvania, de la Nușfalău (jud. Sălaj) până la Borș, la frontiera cu Ungaria, iar Ministerul Transporturilor și Infrastructurii sprijină constructorii și depune toate eforturile pentru a reuși o nouă inaugurare înainte de termenul din contract”, a scris ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, pe pagina de Facebook.

Subsecţiunea 3C2 Chiribiş-Biharia are o lungime de 28,5 kilometri, iar lucrările începute în vara anului trecut au ajuns la 30 % execuţie.

Pe lotul 3C2 Chiribiş-Biharia vor fi construite 18 poduri şi pasaje, iar printre dotările moderne se numără un sistem ,,SPEED” pentru monitorizarea şi detectarea vitezei de deplasare, sistem de securitate prevăzut cu instalaţii şi camere la fiecare 2 kilometri pentru detecţia incidentelor rutiere, precum şi sisteme de cântărire dinamică a vehiculelor în mişcare.

Finalizarea acestui lot al A3 din judeţul Bihor va permite circulaţia pe Autostrada Transilvania, fără întrerupere, de la Nuşfalău (jud. Sălaj) până la Borş, la frontiera cu Ungaria, pe o lungime de 74 de kilometri.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite