Contabilii au ieșit în stradă. Reprezentanții antreprenorilor, nemulțumiți de politica fiscală VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronatul Antreprenorilor Contabili din România (PACR) au protestat luni în Piaţa Victoriei din Capitală, pentru a atrage atenţia asupra climatului economic marcat de „haos legislativ şi incertitudine fiscală”, solicitând totodată schimbări fundamentale în politica fiscală a ţării.

UPDATE: Discuţiile de la Ministerul Finanţelor au fost total diferite faţă de ceea ce s-a întâmplat la Guvern, în condiţiile în care, în prima oră, nici măcar nu ni s-a permis să vorbim, a declarat, pentru Agerpres, Valentina Saygo, economist, contabil şi antreprenor. Detalii, aici.

Protestul „Fără haos în legislaţia fiscală” din Piaţa Victoriei a început luni, la ora 9:00, după care se va merge în marş spre sediul Ministerului Finanţelor din Piaţa Constituţiei, transmit Agerpres și Digi24.

foto bani și calculator
Reprezentanții antreprenorilor contabili vor protesta, nemulțumiți de politica fiscală FOTO Arhivă

Potrivit PACR, la protest ar putea participa în jur de 3.000 de oameni, contabili şi economişti, însă astfel de acţiuni vor avea loc şi în alte oraşe din ţară precum Timişoara, Oradea, Iaşi şi Bistriţa.

Organizaţia a anunţat duminică deschiderea unui canal de dialog direct cu reprezentanţii premierului şi cu cei ai Ministerului Finanţelor, în condiţiile în care o delegaţie a protestatarilor va fi primită luni la discuţii.

Protestul contabililor şi economiştilor este susţinut şi de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR), Patronatul Medicilor de Familie şi OFA UGIR. 

„Într-o ţară în care mediul de afaceri ar trebui să fie susţinut şi încurajat, suntem martorii unei realităţi alarmante: lipsa de transparenţă şi comunicarea deficitară a instituţiilor statului, care par să adopte măsuri pe furiş, noaptea, fără consultare şi fără a ţine cont de impactul devastator pe care îl au asupra contribuabililor şi a afacerilor. Acesta este contextul în care ne aflăm astăzi, un context în care haosul legislativ şi teroarea fiscală devin norma”, au transmis reprezentanţii Patronatului Antreprenorilor Contabili din România (PACR) într-un comunicat.

Potrivit PACR, publicarea a OUG 69/2024 și OUG70/2024 fără nici un fel de consultare publică și aprobarea acestora în doar două zile reprezintă doar un vârf al problemei. „Aceste ordonanţe, care includ măsuri precum e-TVA şi e-Factura, nu sunt doar exemple de digitalizare prost implementată, ci şi manifestări ale unui sistem care ignoră complet principiile democraţiei şi ale dialogului social. Este revoltător cum se poate modifica o lege organică printr-un OUG, fără consultare, fără transparenţă şi fără respect”, au transmis ei.

De asemenea, organizatorii protestului au inițiat o petiție, intitulată „Fără haos în legislația fiscală! Vrem predictibilitate”, care a fost deja semnată de 55.000 de persoane. 

Digitalizarea nu înseamnă birocratizare, iar e-TVA acest lucru îl reprezintă, în ambele forme publicatem (...) Cerem eliminarea E-TVA şi oprirea dictaturii fiscale exercitate prin ordonanţe de urgenţă emise noaptea”, se arată în petiţie. 

Revendicările protestatarilor

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a anunţat că susţine protestul şi a realizat o listă cu 10 reventicări ale protestatarilor:

  1. Eliminarea e-TVA – Evaziunea fiscală nu este în raportările contabile şi nici în e-urile ANAF-ului! Evaziunea fiscală este acolo unde nu e nimic, iar organele abilitate ar trebui să ştie deja!
  2. Eliminarea obligativităţii transmiterii facturilor B2C în sistemul e-Factura - Este un atac la viaţa privată a persoanelor fizice, o procesare a datelor cu caracter personal în mod nelegal şi nejustificat.
  3. Eliminarea schimbării caselor de marcat pentru QR Code - Nu este normal ca, după ce au fost schimbate toate casele de marcat din bani publici, să le schimbăm din nou, fără deduceri fiscale!
  4. Revenirea la Legea Prevenţiei – Varianta anterioară legii 296/2023. Nu putem face afaceri sub presiune constantă, fără îndrumare şi avertisment.
  5. Vrem predictibilitate – Conform articolului 4 din Codul Fiscal, orice modificare să fie realizată cu cel puţin 6 luni înainte de intrarea în vigoare, în special când vorbim de modificări de taxe şi obligaţii noi.
  6. Respectarea dialogului social şi a transparenţei decizionale - Proiectele pentru OUG 69 şi OUG 70 au stat doar două zile în transparenţă decizională şi au fost aprobate fără dezbatere publică, cu aviz negativ de la CES.
  7. Eliminarea declaraţiilor redundante – De la 1 ianuarie 2025 toţi contribuabilii sunt obligaţi la raportarea SAF-T, care conţine toate tranzacţiile economice ale unei firme.
  8.  Modificarea termenelor pentru notificări în relaţia cu ANAF - Contribuabilul are termene stricte, în timp ce ANAF are un termen de răspuns de 45 de zile.
  9. Compensarea concediilor medicale cu contribuţiile sociale - Nu mai putem împrumuta statul ani de zile şi să plătim sănătate pentru concediile medicale!
  10. Norme clare pentru RO-e-Transport”.
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite