Concedieri la Ford. Producătorul auto renunţă la o treime din angajaţii cu contract pe perioadă determinată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ford Craiova

Uzina Ford de la Craiova şi-a reluat activitatea, dar o treime dintre angajaţii care au contract pe perioadă determinată nu vor mai continua să lucreze în fabrică.

„Compania noastră revizuieşte constant nevoile de angajare pe baza cererii pieţei şi a eficienţei procesului de producţie. Având în vedere situaţia actuală a industriei in care operam, confirmam faptul că o parte dintre contractele individuale de muncă pe perioadă determinata ale unor angajati de la fabrica Ford de la Craiova nu vor fi prelungite. Din raţiuni de confidenţialitate, nu putem furniza informaţii suplimentare”, au transmis reprezentanţii Ford România.

Motivele ţin de volumul scăzut al pieţei auto din Europa.

Astfel, pentru 213 persoane cu un contract pe perioadă determinată nu vor mai fi prelungite înţelegerile, din totalul de 670 astfel de contracte, arată şi Jurnal de Craiova.

Ford România are peste 6.300 de angajaţi. Ford a reluat recent producţia de la Craiova, după ce angajaţii au fost trimişi în şomaj tehnic. Circa 1.600 de persoane se află încă în şomaj tehnic.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite