Comisia Europeană a declanşat o nouă procedură de infringement împotriva României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
comisia europeana

Comisia iniţiază proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva a 24 de state membre, inclusiv România, pentru netranspunerea noilor norme UE în sectorul telecomunicaţiilor.

 „Astăzi, 4 februarie, Comisia a iniţiat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva a 24 de state membre, inclusiv România, pentru că nu au transpus noile norme ale UE în sectorul telecomunicaţiilor. Codul european al comunicaţiilor electronice modernizează cadrul european de reglementare pentru comunicaţiile electronice, pentru a spori opţiunile şi drepturile consumatorilor, de exemplu prin asigurarea unor contracte mai clare, a unor servicii de calitate şi a unor pieţe concurenţiale. Codul asigură, de asemenea, standarde mai ridicate ale serviciilor de comunicare, inclusiv comunicaţii de urgenţă mai eficiente şi mai accesibile. În plus, acesta le permite operatorilor să beneficieze de norme care stimulează investiţiile în reţele de foarte mare capacitate, precum şi de o previzibilitate mai mare în materie de reglementare, conducând la servicii şi infrastructuri digitale mai inovatoare”, a informat joi CE.

Termenul pentru transpunerea Codului în legislaţia naţională a fost 21 decembrie 2020. Până în prezent, numai Grecia, Ungaria şi Finlanda au notificat Comisiei faptul că au adoptat toate măsurile necesare pentru transpunerea directivei, declarând astfel că au finalizat procesul de transpunere.

Prin urmare, Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere Belgiei, Bulgariei, Cehiei, Danemarcei, Germaniei, Estoniei, Irlandei, Spaniei, Franţei, Croaţiei, Italiei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Luxemburgului, Maltei, Ţărilor de Jos, Austriei, Poloniei, Portugaliei, României, Sloveniei, Slovaciei şi Suediei, prin care le solicită să adopte şi să notifice măsurile relevante. Statele membre au la dispoziţie două luni pentru a răspunde.

Codul european al comunicaţiilor electronice care actualizează cadrul de reglementare care guvernează sectorul european al comunicaţiilor electronice în funcţie de noile provocări a intrat în vigoare în decembrie 2018, iar statele membre au avut la dispoziţie doi ani pentru a pune în aplicare normele sale. Acesta este un act legislativ esenţial pentru a realiza societatea europeană a gigabiţilor şi pentru a asigura participarea deplină a tuturor cetăţenilor UE la economia digitală şi la societate.

Comisia a monitorizat procesul de transpunere şi le-a oferit statelor membre orientări şi asistenţă ample, cu scopul de a le sprijini în procesul de transpunere a directivei în legislaţia naţională. În plus, Organismul Autorităţilor Europene de Reglementare în Domeniul Comunicaţiilor Electronice (OAREC) a elaborat şi a publicat orientări menite să contribuie la punerea în aplicare cu succes a noilor norme.

În conformitate cu dispoziţiile codului, Comisia a adoptat, în decembrie 2020, următoarea legislaţie pentru a consolida concurenţa, armonizarea reglementărilor şi condiţiile de concurenţă echitabile pentru toţi actorii de pe piaţă, precum şi pentru a-i proteja pe consumatori şi pentru a permite aplicarea de tarife echitabile şi diversificarea ofertei de servicii de internet şi de telefonie>

  • un nou regulament delegat care stabileşte un tarif maxim unic la nivelul Uniunii de terminare a apelurilor de voce, pe care operatorii îl pot percepe pentru transmiterea apelurilor fixe şi mobile între reţelele lor;
  • o recomandare actualizată privind pieţele relevante, care actualizează lista pieţelor predefinite pe care autorităţile naţionale de reglementare europene au obligaţia de a le reexamina periodic.
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite