CNADNR face un grup de lucru special pentru refacerea lotului 3 al Autostrăzii Sibiu-Orăştie şi lansează licitaţia pentru expertiza tehnică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a anunţat vineri că a constuit un grup de lucru special pentru refacerea în regie proprie a lotului 3 al Autostrăzii Orăştie-Sibiu, acolo unde o porţiune a fost demolată, şi că lansează o licitaţie pentru un contract de expertiză tehnică asupra lucrărilor executate.

Lotul 3 al Autostrăzii Sibiu-Orăştie (22 de kilometri), între localităţile Cunţa şi Sălişte, a fost închis în septembrie 2015, la 10 luni de la inaugurare, după ce în asfalt au apărut fisuri, iar ulterior o porţiune de 200 de metri a fost demolată. CNADNR a considerat că firma italiană Salini Impregilo nu a respectat obligaţiile asumate, iar în ianuarie 2016 a notificat compania cu privire la încetarea contractului.

„Începând cu data de 30.03.2016, Directorul General al CNADNR SA a decis constituirea grupului de lucru - Unitatea de Implementare: Refacere Lot 3 Orăştie - Sibiu. Persoanele desemnate să facă parte din unitatea de implementare vor avea ca principală sarcină repunerea traficului pe sectorul de 22 km în condiţii de siguranţă, lucrările de reparaţie fiind executate în regie proprie“, se arată în comunicatul CNADNR.

Măsura, una în premieră pentru compania de stat, ar putea fi extinsă la toate lucrările la care apar probleme. Finanţarea lucrărilor va fi asigurată din garanţia de bună execuţie a contractului reziliat cu Salini Impregilo, potrivit companiei de stat.

„Această măsură de reziliere şi finalizare a lucrărilor în regie proprie, abordată pentru prima dată de Companie, poate fi pusă în aplicare oricând pentru orice proiect care nu merge şi unde constructorul dă dovadă de neseriozitate şi întârzie proiectul nejustificat“, a declarat directorul general al CNADNR, Cătălin Homor.

Din grupul de lucru fac parte specialişti în construcţii drumuri şi poduri, proiectare, geologie sau topometrie, care vor avea ca principală sarcină repunerea traficului pe sectorul de 22 km în condiţii de siguranţă, lucrările de reparaţie fiind executate în regie proprie de către CNADNR. Acest grup de lucru îşi va desfăşura activitatea sub coordonarea Direcţiei de Implementare Proiecte Autostrăzi şi Drumuri Expres din cadrul CNADNR. 

De asemenea, CNADNR a anunţat vineri că lansează o licitaţie pentru un contract de expertiză tehnică asupra lucrărilor executate la lotul 3 al Autostrăzii Sibiu-Orăştie

„În vederea finalizării acestui obiectiv, având în vedere stadiul execuţiei lucrărilor, a defectelor existente în şantier şi a lucrărilor rămase de executat, se impune clarificarea calităţii şi cantităţii lucrărilor executate în şantier prin expertizarea acestora. Expertiza se va pronunţa şi asupra Proiectului tehnic de execuţie“, se arată în comunicatul transmis vineri de CNADNR.

Valoarea estimată a contractului este de 1,8 milioane lei fără TVA, inclusiv cheltuieli diverse şi neprevăzute în procent de 10% din valoarea serviciilor. Suma va fi suportată din garanţia de bună execuţie a contractului reziliat. Durata contractului este 15 luni.

„Primele cinci luni ale contractului sunt pentru finalizare expertizei tehnice. După primele trei luni de la începerea contractului vor urma 12 luni necesare pentru instalarea sistemului de monitorizare a zonelor cu instabilitate a terenului“, se arată în comunicat.

Termenul limită de depunere al ofertelor este 16 mai 2016, tot atunci fiind şi data deschiderii ofertelor.

Recent, directorul general al CNADNR, Cătălin Homor, a declarat că lucrările de remediere a tronsonului de autostradă Orăştie-Sibiu, închis în septembrie 2015 între Sălişte şi Cunţa, vor începe în luna aprilie.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite