CNADNR a semnat contractul pentru un tronson de pe DN 18 Moisei-Iacobeni. Lucrarea costă 54 de milioane de lei şi va fi realizată în doi ani
0Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a anunţat, marţi, că a semnat contractul de proiectare şi execuţie reabilitare a lotului trei Şesuri - Cârlibaba, de pe drumul naţional 18 Moisei - Iacobeni, valoarea totală a lucrărilor fiind de 54,3 milioane lei, fără TVA.
Contractul a fost atribuit în urma finalizării procedurii de achiziţie publică Asocierii SC Autotehnorom SRL - SC OPR Asfalt SRL - SC Rutier-Conex XXI SRL.
Finanţarea proiectului este asigurată de Banca Europeană de Investiţii şi Guvern.
Durata contractului este de 48 de luni din care 24 de luni Proiectarea şi Execuţia Lucrărilor (din care 120 de zile proiectare) şi 24 luni perioada de garanţie.
CNADNR a semnat în data de 2 iulie, contractele pentru primele două loturi ale DN 18, respectiv Moisei - Borşa, de la kilometrul 131 şi 627 de metri până la kilometrul 156 şi 232 de metri, respectiv de la Borşa la Şesuri între kilometrul 156 şi 232 de metri şi kilometrul 180 şi 850 de metri.
Primele două loturi vor costa peste 147,5 de milioane de lei plus TVA.
Din întregul drum, CNADNR mai trebuie să atribuie lucrările pentru lotul 5, Cârlibaba - Iacobeni (20,6 kilometri).
Valoarea totală a proiectului este estimată la 355,5 milioane lei, fără TVA.
DN 18 a intrat într-un program de modernizare cu finanţarea asigurată prin BEI în anul 2011, iar pe întreg tronsonul Moisei - Iacobeni, de 89 de kilometri, lucrările au fost atribuite companiei Shapir Structures, din Israel, şi aveau ca termen de finalizare data de 31 august 2013.
Contractul cu Shapir Structures, în valoare de 81 de milioane euro, a fost însă reziliat în mai 2014, pentru că nu s-au executat lucrările.