Cîţu: Scumpirile s-au domolit în guvernarea PNL. Românii să-i taxeze pe Ciolacu, Tăriceanu şi Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat vineri că scumpirile s-au domolit în guvernarea PNL, de la 4,7% în iunie 2018, la 2,2% în iunie 2020, conform datelor Eurostat, ceea ce duce la dobânzi mai mici, de care însă vor beneficia şi Ciolacu, Tăriceanu şi Ponta, pe care românii ar trebui însă să-i taxeze.

„Eurostat CONFIRMĂ - PSD MINTE! Eurostat distruge propaganda mizerabilă pe care o face PSD în aceste zile referitor la rata inflaţiei. În guvernarea socialistă, de tristă amintre, 2017-2019, România a deţinut în fiecare an primul loc în topul ruşinii şi al sărăcirii populaţiei- cea mai mare rata a inflaţiei din UE.

Rata inflaţiei a scăzut în guvernarea liberală şi vă mai scădea. La fel au scăzut şi dobânzile pentru credite şi vor mai scădea.

Implementăm politici economice pentru toţi românii. O rata a inflaţiei mai mica şi dobânzi mai mici pentru credite sunt efectele acestor măsuri.

Cel mai important TOŢI românii beneficiază de inflaţie mai mică şi dobânzi mai mici la credite.

Da, din păcate, Ciolacu, Tăriceanu şi Ponta beneficiază şi ei de dobânzi la credite mai mici şi inflaţie mică.

Totuşi, eu propun că românii să-i taxeze pe cei trei, şi pe trompetele lor, pentru bunuri şi servicii EXACT preţurile pe care aceştia le tot aruncă în spaţiul public. De ce să-i dezamăgim? Daca ei spun că au explodat preţurile atunci să plătească ei acele preţuri”, a scris Florin Cîţu.

Imagine indisponibilă
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite