Citi renunţă la operaţiunile cu persoane fizice din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Citigroup a prezentat miercuri un plan de "repoziţionare" cu scopul de a reduce semnificativ cheltuielile şi a îmbunătăţi eficienţa, printre măsuri numărându-se vânzarea sau restrângerea semnificativă a operaţiunilor de consumer banking din România, Turcia şi alte trei ţări.

"Ca rezultat al măsurilor de repoziţionare, Citi se aşteaptă să vândă sau să restrângă semnificativ operaţiunile consumer în Pakistan, Paraguay, România, Turcia şi Uruguay", se arată într-un comunicat al grupului american. 

În cazul României, Citi se va concentra pe segmentul dedicat companiilor, potrivit unui comunicat transmis de Citibank România.

"Deşi Citibank România are un portofoliu puternic şi cu o creştere rapidă, în actualul context economic, nu va putea sa atingă, suficient de repede, dimensiunea şi profitabilitatea de care compania are nevoie. Din acest considerent, este mai eficient ca Citi să işi dedice eforturile diviziei destinate persoanelor juridice din România, segment pe care banca este puternică", se spune în comunicat.

Citi precizează că în perioada următoare nu vor exista modificări în ceea ce priveşte felul în care Citibank România îşi deserveşte clienţii persoane fizice şi în felul în care conduce operaţiunile locale de retail.

"Dorim să subliniem faptul că această decizie nu va influenţa angajamentul băncii faţă de România, unde avem o prezenţă încă din 1996. În viitor, Citibank România va continua să îşi dezvolte operaţiunile destinate clienţilor companii mari, instituţii financiare şi întreprinderi mici şi mijlocii", se mai arată în comunicat.

Citibank România are 460 de angajaţi. Reprezentanţii băncii nu au precizat câţi dintre aceştia sunt implicaţi în operaţiunile retail şi câţi vor fi afectaţi de măsuri.

"Facem demersurile necesare ca rezultatul final să aibă un impact minim asupra angajaţilor şi clienţilor noştri", notează Citibank România.

Planul de repoziţionare va genera în trimestrul al patrulea al acestui an cheltuieli excepţionale de 1 miliard de dolari, iar economiile se vor ridica la 900 milioane de dolari anul viitor, apoi 1,1 miliarde dolari pe an începând din 2014, potrivit băncii.

"Aceste măsuri sunt etape fireşti în procesul de transformare a Citi. Deşi suntem devotaţi reţelei şi anvergurii noastre globale, strategia continuând să depindă de acestea, am identificat zone şi produse unde mărimea afacerilor noastre nu oferă câştiguri semnificative", a declarat în comunicat directorul general al Citigroup, Michael Corbat.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite