Centrala de la Iernut, realizată în proporție de 91%. Romgaz: este necesară mobilizarea executantului în șantier
0Centrala termoelectrică de la Iernut a ajuns la un grad de realizare de 91%, termenul de finalizare fiind sfârșitul acestui an, potrivit Raportului Romgaz transmis miercuri către BVB.
„Una dintre direcţiile strategice principale ale Romgaz, prevăzute în “Strategia de dezvoltare pentru perioada 2015-2025”, este consolidarea poziţiei pe pieţele de furnizare a energiei. În speţă, în domeniul producerii de energie electrică Romgaz şi-a propus “eficientizarea activităţii prin realizarea unor investiţii pentru creşterea randamentului Centralei termoelectrice (CTE) Iernut la minim 55%, încadrarea în cerinţele de mediu (emisii NOX, CO2) şi mărirea siguranţei de exploatare”. se arată în raportul transmis BVB.
Ca urmare, un obiectiv deosebit de important îl constituie „Dezvoltarea CTE Iernut prin construcţia unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze”,care are ca termen de punere în funcţiune finele anului 2024.
Progresul total al execuției investiției reprezentând „Dezvoltarea CTE Iernut prin construcţia unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, la finalul lunii iulie 2024, (progres compus din execuția Contractului Inițial de Lucrări + execuția Noului Contract de Lucrări) este de aproximativ 91%.
Progresul Noului Contract de Lucrări, semnat la data de 31 martie 2023, cu Duro Felguera (respectiv „Contractul de proiectare şi execuție lucrări având ca obiect finalizarea lucrărilor şi punerea în funcțiune a obiectivului de investiții Dezvoltarea CTE Iernut prin construcția unei centrale termoelectrice noi cu ciclu combinat cu turbine cu gaze”) este la finalul lunii iulie 2024 de 54,8 %.
Pentru încadrarea în termenul de execuție este necesară executarea următoarelor lucrări/operaţii principale:
- finalizare montaj mecanic, electric, instrumentaţie şi control, compresoare gaz, grupuri
- diesel de oprire în siguranţă şi restaurare SEN, instalaţii PSI, staţie de finisare apă demineralizată;
- spălări/suflări conducte;
- spălare chimică;
- teste de presiune;
- finalizare conexiuni cabluri + DCS (sistemul de control al proceselor);
- teste la rece şi la cald a echipamentelor principale;
- probe, first fire - turbine cu gaz;
- spălare cu aburi.
Din acest motiv, notează Romgaz, „este necesară organizarea şi mobilizarea exceptională a Executantului Duro Felguera în şantier și implementarea eficientă a Planului privind accelerarea ritmului de progres al lucrărilor pentru punerea în funcțiune a CCGT Iernut la data asumată prin contractul de lucrări”.