Cele două reactoare nucleare de la Cernavodă au produs, de la înfiinţare, 168,6 milioane de MWh

0
Publicat:
Ultima actualizare:
nuclearelelectrica reactoarele 3 4 5 cernavoda foto Adevarul

Cele două reactoare nucleare de la Cernavodă au produs şi au livrat în sistemul energetic naţional (SEN), de la punerea în funcţiune, o cantitate totală de energie de 168.649.752 MWh, a anunţat operatorul centralei nuclearoelectrice, Nuclearelectrica.

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a intrat în exploatare comercială în anul 1996 şia livrat 111.163.005 MWh în SEN. Unitatea 2 a intrat în exploatare în anul 2007 şi a livrat 57.486.747 MWh.

De asemenea, până în prezent, la o producţie medie anuală de 10 TWh a ambelor unităţi, s-a evitat eliberarea în atmosfera a 150 milioane tone de CO2, comparaţia realizându-se prin raportare la tehnologii de producţie a energiei electrice cu emisii semnificative de CO2.

Nuclearelectrica susţine că CNE Cernavodă este printre cele mai performante 5 centrale nucleare la nivel internaţional, în conformitate cu normele şi standardele aplicabile industriei nucleare la nivel internaţional. Potrivit companiei, factorii care stau la baza acestor performanţe sunt investiţiile curente în securitate nucleară, programele exhaustive de mentenanţă pro-activă şi înalta specializare a personalului, SNN având unii dintre cei mai buni experţi în industria nucleară la nivel global.

Nuclearelectrica sărbătoreşte 20 de ani de la înfiinţarea ca societate naţională, ca urmare a reorganizării  fostei societăţi de stat RENEL, la data de 2 iulie 1998. SNN deţine două sucursale CNE Cernavodă, operatorul centralei nuclearoelectrice, FCN Piteşti, fabrică de combustibil nuclear, şi din anul 2014, şi filiala Energonuclear, compania de proiect pentru proiectul reactoarelor 3 şi 4.

„La 20 de ani de la înfiinţare, SNN este una dintre companiile româneşti cu rezultate remarcabile la nivel internaţional, fiind în prezent un reper de profesionalism şi nivel de securitate nucleară la nivel global. Sunt foarte mulţi factorii tehnici, de operare şi de management care conduc la obţinerea unui astfel de rezultat, iar eforturile zilnice direct proporţionale,  dar la bază, indiferent de aria de specializare şi zona evaluată, rămâne expertul. Specialiştii sunt resursa esenţială a SNN, şi când spun specialiştii mă gândesc simultan atât la partea tehnică, cât şi la domeniile suport, interdependenţa celor două fiind majoră, iar rezultatul ţinând de coerenţa integrării acestor componente”, a declarat Cosmin Ghiţă, Director General al Nuclearelectrica.

Fabrica de Combustibil Nuclear (FCN) a fost autorizată în anul 1994 de AECL (deţinătorul licenţei CANDU) şi Zircatec Precision Industries Inc. (Canada) ca producător de combustibil nuclear de tip CANDU 6. De la momentul autorizării şi până în present, FCN Piteşti a dezvoltat o serie de procedee tehnologice noi care au fost preluate şi de alţi producători de fascicule de combustibil CANDU.

De la înfiinţarea SNN, din anul 1998, FCN Piteşti a produs o cantitate de 169.800 fascicule de combustibil. Pe durata de viaţă a unui fascicul de combustibil în reactor, în medie un an de zile, acesta produce o energie de 1115 MWh. Aceeaşi energie se poate obţine arzând combustibili convenţionali astfel: 470.000 kg de combustibil convenţional cu o putere calorică de 7.000 kcal/kg sau 573.971 kg huilă cu o putere calorică de 5.732 kcal/kg sau 405.172 Nm3 (metri cubi normali) de gaz natural cu o putere calorică de 8.120 kcal/Nm3.

În total, energia produsă prin utilizarea în reactor a 169.800 fascicule de combustibil este echivalentă cu arderea a 79.806 kt (kilotonă) de combustibil convenţional cu o putere calorică de 7.000 de kcal/kg sau 97.460,28 kt de huilă cu o putere calorică de 5.732 kcal/kg sau 68.798,21 x 106 Nm3 de gaz natural cu o putere calorică de 8/120 kcal/Nm3.

„SNN este în prezent cel mai mare dezvoltator naţional de proiecte energetice: retehnologizarea Unităţii 1 care va conduce la încă 30 de ani de operare în condiţii de securitate nucleară a acesteia la un cost al investiţiei la  jumătate din cel pentru un reactor nuclear nou, precum şi proiectul Unităţilor 3 şi 4 a cărui producţie dincolo de orizontul anilor 2025, pe fondul politicilor energetice europene de decarbonizare şi disponibilităţii viitoare a capacităţilor interne, este parte a soluţiei de asigurare a stabilităţii sistemului energetic naţional, securităţii în aprovizionare şi îndeplinirii ţintelor de mediu simultan”, transmite compania.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite