Cei mai bogați oameni din România. 500 de români au averi de peste 20 de milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 500 de români dețin o avere personală cuprinsă între 20 de milioane și peste 100 de milioane de dolari, conform studiului Boston Consulting Group.

Un bărbat în costum cu ochelari de scafandru „înoată” într-o mare plină de monede euro și de aur
500 de români dețin o avere între 20 de milioane și peste 100 de milioane de euro

În România, există aproximativ 500 sute de persoane care dețin o avere financiară individuală cuprinsă între 20 de milioane și peste 100 de milioane de dolari, clasându-se la nivel global ca fiind persoane cu valoare financiară ridicată și extrem de ridicată.

În același timp, averea financiară individuală a majorității covârșitoare a populației (15.8 milioane de cetățeni) nu depășește 250 de mii de dolari, conform Raportului Global de Avere 2023 al firmei de consultanță în management Boston Consulting Group (BCG).

În scopul cercetării efectuate, care include România, BCG a folosit date bazate pe sistemul global de conturi naționale (SNA), obținute de la băncile centrale și băncile comerciale.

Conform acestor date, aproximativ 36.500 de români dețin active financiare cu valoare cuprinsă între 250 de mii și 1 milion de dolari, în timp ce aproximativ 10.200 de români dețin active financiare în valoare cuprinsă între 1 și 20 de milioane de dolari. 400 de români dețin între 20 de milioane și 100 de milioane de dolari, iar 100 de români, considerați persoane cu avere financiară extrem de ridicată, dețin peste 100 de milioane de dolari.

"Împărțirea averii financiare în România arată o imagine interesantă și bipolarizată, care este mai sănătoasă și mai egalitară, în sensul că aproximativ 50% din averea financiară totală este deținută de cei cu mai puțin de 250 de mii de dolari, în timp ce la nivel global această cifră este doar de 32%. În același timp, în România există o concentrare a bogăției în rândul persoanelor extrem de bogate, respectiv cele care au o avere financiară de peste 20 de milioane de dolari. Aceștia dețin 23% din averea financiară totală din România, față de 13% la nivel global," a declarat Krisztian Horvath, Partener și Director Asociat pentru Managementul Averii la BCG.

Averea financiară personală netă în România a crescut în perioada 2017 – sfârșitul anului 2022, la o rată anuală de 10.5%, ajungând la 200 de miliarde de dolari, și este de așteptat să crească la o rată anuală de aproximativ 7% până în 2027, depășind atât rata de creștere a Europei de Est, cât și cea globală.

Procentul României, în averea financiară totală a regiunii Europei Centrale și de Est, a fost de 5%, la sfârșitul anului 2022.

Studiul nu a luat în calcul și imobilele, mașinile, iahturile sau aurul

Este important să subliniem că, în funcție de clasele de active, averea financiară nu include așa-numitele active reale, în special imobiliarele, bunurile de consum durabile, cum ar fi mașinile sau bărcile, sau aurul și alte metale prețioase non-monetare.

În ceea ce privește activele reale, adică proprietățile imobiliare, bunurile de consum durabile, aurul și alte metale prețioase non-monetare, valoarea acestei clase de active a crescut în România între 2017 și 2022 la o rată anuală de 3.4%, ajungând la aproximativ 200 de miliarde de dolari, conform datelor analizate de BCG.

România se remarcă și prin ponderea ridicată a altor active financiare, respectiv 19%, față de media Europei de Est de 7% și față de media globală de 2%, ceea ce trasează sarcini pentru sistemul de intermediere financiară de a canaliza aceste active către clase de active mai controlabile și mai transparente. În același timp, depozitele și numerarul reprezintă 40% din averea totală a populației României, sub nivelurile Europei de Est, dar peste rata globală de 30%. Într-un astfel de mediu cu inflație ridicată, aceasta ar putea duce la pierderi ale valorii reale a averii personale,” a mai declarat domnul Horvath.

Averile au scăzut în 2022 pentru prima dată în ultimii 15 ani

Anul trecut, averea financiară a persoanelor a scăzut la nivel global pentru prima dată în ultimii 15 ani. Primul declin pe piața globală a averii financiare, de la criza din 2008, a venit după o creștere de 10% în valoare, în 2021, una dintre cele mai mari din ultimele decenii. La nivel global, a scăzut cu 4%, iar în România a scăzut cu 1%. Cauzele declinului la nivel global au fost inflația și creșterea ratelor dobânzilor, rezultatele slabe pe piețele de capital, care au fost o consecință a incertitudinilor geopolitice cauzate de războiul din Ucraina. Averea financiară globală a însumat 255 trilioane de dolari anul trecut, iar declinul din 2022 se așteaptă să fie de scurtă durată, deoarece se preconizează că averea va crește cu 5%, ajungând la 267 trilioane de dolari.

Printre aspectele interesante ale anului 2022 menționăm o creștere de 6.2% a valorii numerarului și depozitelor personale, datorită unei abordări mai conservatoare privind riscurile în investiții.

La nivel global, valoarea activelor reale, care include proprietățile imobiliare, bunurile de consum durabile și artaă, a crescut cu 5.5% la 261 trilioane de dolari anul trecut. Astfel, averea globală absolută a crescut la 516 trilioane de dolari în 2022, o creștere de 1% față de 2021.

Regiunile cresc cu rate diferite

Până la sfârșitul anului 2025, se estimează că Hong Kong va depăși Elveția, ca cel mai mare centru bancar privat din lume, datorită unei rate ridicate de creștere a activelor aflate în administrare.

Singapore devine, de asemenea, un concurent puternic, fiind văzută ca o poartă sigură către regiunea Asia-Pacific. Emiratele Arabe Unite au atras active din diverse regiuni, inclusiv Asia-Pacific și Europa de Est, și se preconizează că vor înregistra o creștere sănătoasă de 10% în averea lor financiară, în următorii cinci ani.

Anul trecut, averea financiară a continuat să crească în Asia-Pacific, Orientul Mijlociu, Africa și America Latină, dar a scăzut în America de Nord și Europa. În plus, așa cum se întâmplă adesea în contextul incertitudinilor macroeconomice, averea în jurisdicții offshore a crescut cu 4.8% în 2022, ajungând la 12 trilioane de dolari la nivel global.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite