Cei care promit câştiguri pentru adeziunile la casele private de sănătate vor primi amenzi sau pedepsa cu închisoarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firmele care promit câştiguri pentru adeziuni la viitoarele case private de sănătate se substituie intermediarilor autorizaţi pe piaţa asigurărilor şi încălcă legislaţia. Ei pot primi sancţiuni cu amendă penală cuprinsă între 20.000 lei şi 100.000 lei sau închisoare de la 3 luni la 3 ani.

"Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) atenţionează opinia publică asupra apariţiei unor firme, care au început recrutările pentru atragerea adeziunilor la viitoarele case naţionale de asigurări de sănătate ce vor fi create în sistem privat. Aceste firme fac promisiuni de «obţinere a unor profituri din adeziunile colectate personal, cât şi bonusuri din performanţele echipei»", se arată într-un comunicat al instituţiei.

Autoritatea de reglementare precizează că activităţile derulate de aceste firme sunt în afara legislaţiei şi constituie infracţiune, pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 20.000 lei la 100.000 lei.

CSA mai spune că activitatea acestor societăţi comerciale ar putea aduce prejudicii grave imaginii pieţei de asigurări, dar şi asiguraţilor şi potenţialilor asiguraţi. "Asigurările nu se fac prin adeziuni, ci prin încheierea unor contracte în schimbul plăţii unor prime de asigurare", a declarat preşedintele CSA, Constantin Buzoianu.

CSA subliniază că toate formele de asigurare, indiferent că acestea sunt de tip facultativ sau obligatoriu, se încheie doar de companiile de asigurare autorizate, fie prin personal propriu, fie prin intermediari autorizaţi să desfăşoare activităţi de profil în piaţa de asigurări.

Potrivit unui proiect de lege al Ministerului Sănătăţii, contribuţiile sociale la fondul social de sănătate vor rămâne obligatorii, însă fiecare cetăţean al României va putea alege ce casă de sănătate îi va administra banii.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite