Ce amenzi riscă angajatorii din construcţii, dacă nu majorează salariile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Santier de constructii FOTO 123 RF

Inspecţia Muncii a informat joi care sunt amenzile pe care le riscă angajatorii din domeniul constructorilor care nu majorează salariile la 3.000 lei lunar, avertizând că vor demara controale pentru a vedea în ce măsură sunt aplicate prevederile OUG 114.

Potrivit unui comunicat al Inspecţiei Muncii, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin O.U.G. nr. 114/2018 la suma de 3.000 lei lunar este aplicabil tuturor salariaţilor angajatorilor care desfăşoară activităţi în sectorul construcţiilor.

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de 3.000 lei lunar nu include sporuri şi alte adaosuri şi are în vedere un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 17,928 lei/oră.

"Inspectorii de muncă vor controla aplicarea corectă a acestor prevederi şi, în cazul nerespectării obligaţiei legale de garantare în plată a salariului minim brut pe ţară în aceste domenii de activitate, se vor aplica prevederile articolului 260 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicat cu modificările şi completările ulterioare, amenda contravenţională fiind de la 300 lei la 2.000 lei", se menţionează în comunicatul transmis de Inspecţia Muncii.

Inspecţia Muncii a desfăşurat, în cea de-a doua săptămână a lunii ianuarie, mai multe acţiuni de control, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 995.001 de lei (212.607 de euro). Au fost depistate 44 de persoane care lucrau fără forme legale, dintre acestea 30 erau din judeţul Argeş, 18 din judeţul Arad şi 14 din Bihor, potrivit unui comunicat transmis de Inspecţia Muncii.

În domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate 791 de controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 924.001 de lei, din care 770.001 de lei pentru muncă nedeclarată, şi au fost sancţionaţi 174 de angajatori.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 610 controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 71.000 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 133 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi sau nu încadrate ca fiind accidente de muncă. Dintre acestea, 53 au avut loc în Bucureşti şi 12 în judeţul Constanţa. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite