Casa Verde Fotovoltaice: AFM anunţă că 45.614 dosare au fost înregistrate până în 4 ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sistem panouri fotovoltaice

Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă, joi, că s-au trimis 45.614 dosare pentru Casa Verde Fotovoltaice, până în 4 ianuarie, de către instalatorii validaţi. Aceştia vor fi programaţi pentru încărcarea documentelor.

„Instalatorii validaţi în Programul Casa Verde Fotovoltaice ne-au trimis pe listele depuse până pe 4 ianuarie un număr de 45.614 dosare. În zilele următoare vom programa instalatorii pentru încărcarea documentelor aferente”, a transmis, joi, Administraţia Fondului pentru Mediu.  

Decizia programării la depunerea documentelor în aplicaţie a fost luată după ce platforma a cedat la ultima încercare de la lansa programul.  

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat, la finalul lunii decembrie, modificarea Ghidului de finanţare a Programului Casa Verde Fotovoltaice, după eşecul sesiunii din 22 decembrie.  

A fost introdusă o nouă etapă prin care instalatorii validaţi au posibilitatea să identifice solicitanţii eligibili în baza documentelor pe care aceştia le-au încărcat. De asemenea, va exista un calendar de depunere a documentelor în aplicaţie, pentru a garanta funcţionarea acesteia. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite