Cai verzi pe pereţi la Transporturi: „Autostrada Sibiu-Piteşti va fi făcută cu bani din bugetul UE 2014-2020“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La nivelul Uniunii Europene încă nu se ştie cum vor fi alocaţi banii din viitorul tronson bugetar 2014-2020. Cu toate acestea, un secretar de stat din Ministerul Transporturilor (de la Bucureşti) declară că unul dintre cele mai dificile trasee ale Coridorului IV paneuropean, sectorul Sibiu-Piteşti, va fi construit cu bani de la UE, în perioada 2014-2020...

„Pe Coridorul IV, în 2016 vom circula de la Nădlac la Sibiu, de acolo vom avea o întrerupere până în 2020 şi vom circula de la Piteşti la Constanţa. Coridorul IV paneuropean va fi finalizat în anul 2020, segmentul de autostradă Sibiu-Piteşti urmând să fie construit cu finanţare din fonduri europene, alocate în cadrul programului operaţional 2014-2020“, a declarat într-o conferinţă de presă Septimiu Buzaşu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Nu va fi parteneriat public-privat

Oficialul a arătat că lucrările de construcţie la autostrada Sibiu-Piteşti sunt la fel de dificile ca la cea de pe Valea Prahovei (Comarnic-Braşov), întrucât o treime din lungimea acesteia, de circa 110 km în total, presupune viaducte şi tuneluri.
Proiectul este foarte scump şi nu se potriveşte unui parteneriat public-privat, singura soluţie sigură fiind finanţarea din fonduri europene.
În ţările din Occident, la pregătirea unui proiect mare de infrastructură faza de proiectare durează circa cinci ani, finanţările se obţin în aproximativ doi ani, "după care implementarea este extrem de rapidă, este la minut", potrivit sursei citate.
Pe de altă parte, în România pregătirea proiectului durează 1-1,5 ani, iar implementarea se realizează în cinci-şapte ani, întrucât în această fază se corectează deficienţele din perioada pregătirii.

370 de kilometri noi de autostradă până în 2013

Prin programul operaţional transporturi pentru perioada 2007-2013 au fost semnate cu beneficiarii 82 contracte de finanţare, cu o valoare contractată totală de 21 miliarde de lei, din care s-au plătit aproximativ 1,9 miliarde de lei, reprezentând un grad de absorbţie de circa 10%.
În această perioadă au fost finalizaţi sau sunt în curs de finalizare 125 kilometri de autostradă, iar până la sfârşitul programului operaţional se aşteaptă să fie daţi în exploatare 370 kilometri de autostradă.
În ceea ce priveşte calea ferată, vor fi reabilitaţi circa 200 de kilometri pe Coridorul IV.
Pentru programul operaţional transporturi în intervalul 2007-2013 au fost alocate fonduri structurale de circa 4,5 miliarde de euro, la care se adaugă cofinanţarea României, de aproximativ un miliard euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite