Tesla a suportat criza cipurilor mai bine decât alţi constructori auto şi anunţă livrări record de automobile electrice în trimestrul trei din acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Shutterstock
Foto: Shutterstock

Tesla a livrat, în al trilea trimestru din acest an, un număr record de 241.300 de automobile electrice, depăşind estimările de pe Wall Street, după ce directorul general, Elon Musk, a cerut angajaţilor „să facă eforturi” pentru a respecta ţintele de producţie, transmite Reuters.

Sursa citată menţionează că, potrivit datelor firmei Refinitiv, analiştii anticipau că producătorul de maşini electrice va livra doar 229.142 de vehicule.

Tesla a suportat criza cipurilor mai bine decât alţi constructori auto, livrările sale de vehicule crescând cu 20% în intervalul iulie-septembrie, faţă de un record anterior realizat în trimestrul doi, marcând a şasea creşterea trimestrială consecutivă, transmite News.ro.

Conform datelor transmise de Automarket.ro, Tesla a livrat 201.250 de maşini electrice în al doilea trimestru al anului.

În China, creşterea exporturilor în Europa şi introducerea automobilului mai ieftin Model Y au contribuit la creşterea producţiei Tesla, susţin analiştii.

Tesla a mai anunţat că a livrat 232.025 de maşini compacte Model 3 şi SUV-uri Model Y şi 9.275 de maşini Model S şi Model X.

În 2020, constructorul a atins o producţie de 509.737 de exemplare, după cum urmează: 54.805 unităţi pentru Model S şi Model X, respectiv 454.932 unităţi pentru Model 3 şi Model Y. 

Tesla a livrat anul trecut 499.550 de maşini către clienţi, în creştere cu 36% faţă de 2019 şi cu doar câteva sute de exemplare sub obiectivul de jumătate de milion de unităţi anunţat la începutul lui 2020.  

În 2019, producătorul american a livrat un total de 367.500 de maşini electrice, cu 50% mai multe decât în 2018.   

Cei mai mari producători auto ai lumii şi-au suspendat, în ultimele luni, activitatea fabricilor sau au redus producţia de vehicule din cauza deficitului de semiconductori care continuă să lovească din plin această industrie.

Potrivit Reuters, săptămâna viitoare, Ford va opri producţia la uzina Flat Rock unde este fabricat modelul Mustang. De asemenea, Ford va opri producţia modelului Transit săptămâna viitoare, dar fabrica din Kansas va continua producerea camionetelor F-150.

Tot săptămâna viitoare, la uzina de camioane Ford din Kentucky va lucra un singur schimb, faţă de trei în mod normal.

Potrivit unui raport publicat, în septembrie de firma de consultanţă AlixPartners, producătorii auto ar putea înregistra pierderi de circa  210 miliarde de dolari, în acest an, din cauza perturbărilor din lanţurile de aprovizionare, dar şi a deficitului global de semiconductori, transmite Reuters.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite