Bursele lumii, zguduite de criza din Grecia | adevarul.ro

Bursele lumii, zguduite de criza din Grecia

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Revizuirea ratingului Greciei şi includerea sa în categoria „junk“ a declanşat reacţii imediate pe toate pieţele bursiere din lume. Teama că în situaţia Greciei s-ar putea afla curând şi alte ţări din UE a crescut în rândul jucătorilor pe bursă, iar activele europene au pierdut semnificativ marţi din cotaţii.

Marţi seară, principalele acţiuni europene au înregistrat cea mai mare scădere din ultimele două luni şi jumătate, afectate de revizuirea în scădere a ratingurilor Greciei şi Portugaliei, transmite Reuters. Indicele FTSEurofirst 300, a pierdut 2,6%, cel mai mare declin pentru o zi de tranzacţionare din 4 februarie, transmite Reuters.

Bursa din Atena a încheiat tranzacţiile de marţi în scădere cu 6%, procent care indică cel mai grav declin consemnat după octombrie 2009. Pe bursa de la Atena, acţiunile Alpha Bank au pierdut 11,96%, ATEbank cu 13,74%, National Bank of Greece cu 9,99%, EFG Eurobank cu 5,35%, Piraeus Bank cu 9,38%, iar Bank of Cyprus cu 7,83%.

Scăderi generalizate pe toate pieţele

Participanţii la piaţă, temători de o posibilă răspândire a problemelor financiar-fiscale ale unor state din zona euro, au căutat refugiu în instrumente şi active considerate mai puţin riscante, precum dolarul american, aurul sau obligaţiunile de stat ale Japoniei, potrivit Reuters. Ca efect, moneda europeană a scăzut peste noapte la minimul ultimelor 12 luni în raport cu dolarul, iar bursele asiatice au înregistrat pierderi semnificative, investitorii renunţând la activele percepute ca riscante, speriaţi de potenţialul impact al retrogradării ratingurilor de ţară ale Greciei şi Portugaliei.

Indicele MSCI al burselor asiatice din afara Japoniei a căzut cu 1,5%, iar indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a pierdut 2,5%. Randamentul obligaţiunilor de referinţă din Asia, titlurile de stat cu maturitatea la zece ani emise de guvernul Japoniei, a coborât la minimul ultimelor patru luni, sprijinit, la fel ca şi aurul, de riscul scăzut atribuit de investitori acestor active. În acelaşi timp, bursa din Australia a închis în scădere cu 1,4%, recuperând o parte din pierderi pe finalul
şedinţei.

Bursele din SUA au închis şedinţa de tranzacţionare de marţi în scădere cu până la 2,3%. Indicele industrial Dow Jones a scăzut cu 1,9%, în timp ce Standard & Poor's 500 şi Nasdaq au coborât cu 2,3% şi, respectiv, 2%. Petrolul a bătut de asemenea în retragere, iar principalii indici ai bursei de la New York au închis şedinţa de marţi în scădere cu peste 2% fiecare, piaţa americană înregistrând cel mai puternic declin procentual din ultimele trei luni. Randamentele pentru obligaţiunile pe doi ani emise de guvernul de la Atena au urcat la 21,4%, dupa ce S&P a decis să reduca ratingul suveran al Greciei, informează Bloomberg. Dacă la începutul lui decembrie randamentul acestor obligaţiuni era de 2%, până în urmă cu o săptămână acesta a urcat la 17%.

FMI suplimentează fondurile pentru Atena

Fondul ia în calcul suplimentarea ajutorului financiar destinat Greciei cu zece miliarde de euro, la 25 miliarde de euro, potrivit publicaţiei Financial Times. Cele zece miliarde de euro vor fi acordate sub forma unui împrumut pe trei ani, a afirmat un analist financiar din Grecia.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite