Bugetul CFR pentru modernizarea stației Cf Ciulnița este de aproape 29 de milioane de lei

0
Publicat:

Modernizarea staţiei CF Ciulniţa este o investiţie estimată la 28,8 milioane de lei, suma alocată fiind prevăzută în Programul Transporturi (PT) 2021- 2027, a anunţat Compania Naţională de Căi Ferate (CFR).

gara Ciulnița
Gara Ciulnița va fi modernizată

Potrivit sursei citate, lucrările de modernizare includ următoarele: modernizarea clădirii de călători, cu asigurarea spaţiilor destinate publicului călător, inclusiv facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, dar şi spaţii pentru activităţi comerciale; înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare, termice, PSI etc,; instalaţii moderne de telecomunicaţii şi pentru siguranţa circulaţiei; modernizarea peroanelor şi a copertinelor, asigurarea de rampe pentru persoanele cu dizabilităţi; sistematizarea accesului la peroane; garduri de protecţie în zona liniilor; sistem de supraveghere video şi de informare a publicului călător; modernizare alte obiective de utilitate publică - pasaj, pasarelă, piaţetă gară, conform Agerpres.

Sursa de finanţare va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile din Programul Transporturi, dar şi din bugetul de stat, durata pentru elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor fiind de 22 de luni.

Anunţul de participare la licitaţia deschisă şi documentaţiile de atribuire pentru modernizarea clădirii de călători din Staţia Ciulniţa sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (SEAP), iar termenul de depunere a ofertelor este 4 decembrie 2023.

La ora actuală, în staţia Ciulniţa sunt în execuţie lucrările de modernizare pentru viteza maximă de 120 km/h, incluse în Programul modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare din staţiile Feteşti şi Ciulniţa, contract în valoare de 309,2 milioane lei, fără TVA, finanţat din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat.

Reprezentanţii CFR precizează că, în cadrul programului pentru modernizarea staţiilor de pe raza SRCF Constanţa, cu finanţare prin Programul Transporturi, au fost lansate şi licitaţiile publice pentru elaborarea proiectelor tehnice şi execuţia lucrărilor de modernizare a clădirilor de călători din haltele Neptun şi Costineşti Tabără. Valoarea totală a investiţiilor este estimată la 33.498.819,94 lei, cu termen de depunere a ofertelor 27 noiembrie 2023. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite