BRD acorda un dividend cu 20% mai mic decat in 2003
0Consiliul de Administratie al Bancii Romane de Dezvoltare - Groupe Societe Generale (BRD-GSG) a propus actionarilor acordarea unui dividend brut pentru anul 2003 de 693 lei pe actiune, cu aproape 20%
Consiliul de Administratie al Bancii Romane de Dezvoltare - Groupe Societe Generale (BRD-GSG) a propus actionarilor acordarea unui dividend brut pentru anul 2003 de 693 lei pe actiune, cu aproape 20% mai scazut, in termeni nominali, decat cel din anul 2002, de 862,4 lei pe actiune. Propunerea va fi discutata in adunarea generala convocata pentru 26 aprilie, la care vor participa actionarii care detin titluri la data de referinta, 20 aprilie. Presedintele bancii, Bogdan Baltazar, a declarat pentru Mediafax ca nivelul mai redus al dividendului este rezultatul propunerii administratorilor de a distribui actionarilor doar 70% din profit. "Profitul de distribuit este cu 14,9% mai mare decat cel din 2002, adica putin peste rata inflatiei. Spre deosebire de anul trecut, cand am distribuit 100% din profit, consiliul de administratie a propus sa aloce 30% din profit pentru fondul de rezerva", a explicat Baltazar. Propunerea CA are in vedere atat intensificarea activitatii de creditare in 2003, cat si anticipatiile privind continuarea ritmului in acest an. Potrivit lui Baltazar, volumul ridicat de imprumuturi acordate anul trecut a dus la scaderea indicatorului de adecvare a capitalului, care a coborat spre 12%.























































