Bonusuri uriașe pentru șefii din Consiliile de Administrație ale companiilor de stat
0Raportul de Remunerare pe anul 2024 al uneia dintre cele mai cunoscute și profitabile companii de stat arată că directorul general primește o indemnizație brută lunară de 53.778 lei, adică peste 10.700 de euro lunar.

În topul veniturilor de la Nuclearelectrica se află directorul general Cosmin Ghiță cu un bonus brut de 322.600 de euro în 2024, pe lângă salariul său anual, de aproape 137.000 euro brut.
Topul este urmat de directorii financiari: Dan Niculaie Faranga, Vasile Dascălu și Daniel Adam. Fiecare din cei trei directori financiari a primit un salariu brut lunar de 51.000 lei, adică 10.200 de euro. Pentru că Faranga Dan Niculaie a fost înlocuit de Vasile Dascălu în aprilie 2024, iar cel din urmă a fost înlocuit cu Daniel Adam în noiembrie 2024.
Directorul Nuclearelectrica, bonus de 322.600 EUR brut
Pe lângă plata veniturilor lunare, cei patru șefi de la Nuclearelectrica au mai primit o indemnizație variabilă anuală în funcție de îndeplinirea indicatorilor de performanță în cadrul companiei.
Directorul general Cosmin Ghiță a primit o indemnizație brută variabilă de 1.613.340 lei, echivalentul a 322.600 de euro brut.
Pe locul secund la indemnizația brută variabilă s-a clasat directorul financiar Dan Niculaie Faranga, care a fost renumerat pe lângă salariu cu un bonus de 365.193 brut (73.000 euro brut).
Locul trei a fost ocupat Daniel Adam cu suma brută de 244.800 lei, echivalentul a 49.000 de euro brut.
Membrii CA, indemnizații și bonusuri de 86.000 de euro fiecare
Bonuri de performanță au primit și cei cinci membri din Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica.
Președintele Consiliului de Administrație, inginerul Minodor Teodor Chirică, primește o indemnizație fixă lunară brută de 17.926 lei și o componentă variabilă anuală brută în valoare de 12 indemnizații fixe lunare brute. Defalcat, președintele Minodor Teodor Chirică a primit 215.112 lei brut pentru funcția de membru în Consiliul de Administrație, plus alți 215.112 lei brut bonusul de performanță anual. În total 430.224 lei brut, echivalentul a 86.000 de euro.
Tot câte 86.000 de euro brut au primit și ceilalți membri ai Consiliului de Administrație: Elena Popescu, Remus Vulpescu, Dumitru Chirleșan și Vasilică Grăjdan.
Pe lângă veniturile substanțiale, șefii Nuclearelectrica au o serie de beneficii aferente funcției, potrivit Mediaflux. De exemplu, directorul general Cosmin Ghiță și directorul financiar beneficiază de asigurări de răspundere profesională cu o sumă asigurată de trei milioane de euro.
Separat, mai au asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale, pachete de servicii medicale și/sau asigurări medicale plătite de Nuclearelectrica, fond de protocol, mașină de serviciu, secretare, birouri și concedii plătite. Celor cinci administratori li se rambursează toate cheltuielile aferente îndeplinirii mandatului, dar au dreptul și la laptopuri, telefoane și mașini de serviciu.
