BNR marchează 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai, lansând o mie de monede de aur. Cât costă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
regele-mihai

BNR marchează 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai, lansând o mie de monede de aur începând cu data de 25 octombrie.

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 25 octombrie 2021, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o emisiune cu tema 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al României şi o replică proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru.

Caracteristicile monedei din aur cu tema 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al României sunt următoarele:

Metal/valoare nominală Aur/500 lei Titlu 999‰ Formă rotundă Diametru 35 mm Greutate 31,103 g Cant neted Calitate proof

Aversul redă corpul central al Palatului Regal din Bucureşti, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „500 LEI” şi anul de emisiune „2021”.

Reversul prezintă portretul Regelui Mihai I al României şi inscripţiile în arc de cerc „REGELE MIHAI I” şi „100 DE ANI DE LA NASTERE”. 

Replica proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru are următoarele caracteristici:

Metal Aur Titlu 900‰ Formă rotundă Diametru 21 mm Greutate 6,55 g Cant inscripţionat cu „NIHIL SINE DEO” Calitate proof

Aversul reprezintă efigiile regilor Mihai I şi Ferdinand I şi a domnitorului Mihai Viteazul, suprapuse şi orientate către stânga. De jur împrejurul efigiilor se află gravat cu litere majuscule textul „ARDEALUL NOSTRU” şi anii „1601 - 1918 - 1944”. În partea dreaptă, jos, se află litera ,,R” de la „replică”.

Reversul are gravat în mijloc un cap de acvilă heraldică românească, având în partea de jos scris textul „ROMANIA”. De jur împrejur sunt reprezentate stemele celor 11 judeţe din Transilvania de Nord, redobândită în anul 1944.

Monedele din aur şi replicile proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent. Monedele din aur cu tema 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al României vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză şi includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central. Replicile proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru vor fi însoţite de certificate de autenticitate.

Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 piese, iar pentru replica proof este de 10.000 piese.

Preţurile de vânzare sunt:

- 11.600,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broşura de prezentare;

-   2.200,00 lei, exclusiv TVA, pentru replica proof, inclusiv certificatul de autenticitate.

Monedele din aur cu tema 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al României au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din aur cu tema 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al României şi a replicilor proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite