BNR a publicat lista băncilor şi a altor entităţi financiare care nu mai deţin autorizaţie de a opera în România
0BNR a publicat lista celor 49 de instituţii financiare de la Londra care operau în România în baza unui paşaport european şi care acum trebuie să înceteze ativitatea ca urmare a Brexitului.
”Începând cu data de 1 ianuarie 2021, entităţile din Marea Britanie (inclusiv cele autorizate în Gibraltar) care furnizau în România, la data de 31 decembrie 2020, servicii bancare, de plată şi de emitere de monedă electronică, prin intermediul sucursalelor/agenţilor/distribuitorilor sau în mod direct, nu mai beneficiază de regimul paşaportului unic european, în baza autorizaţiei acordate de autoritatea competentă de origine din Marea Britanie”, informează BNR.
De la data de 1 ianuarie 2021, acestea sunt tratate ca entităţi din state terţe în ceea ce priveşte posibilitatea de a desfăşura activitate în România prin intermediul sucursalelor/ agenţilor/distribuitorilor sau în mod direct, necesitând în acest sens, o autorizaţie acordată de către Banca Naţională a României sau de către o autoritate competentă dintr-un alt stat membru UE.
”În consecinţă, în lipsa unei astfel de autorizaţii, activitatea entităţilor din Marea Britanie (inclusiv cele autorizate în Gibraltar) care au notificat furnizarea de servicii pe teritoriul României prin intermediul sucursalelor/ agentilor/distribuitorilor sau în mod direct, a încetat”, scrie BNR.
De asemenea, BNR precizează că, pentru asigurarea continuităţii cooperării în domeniul supravegherii, în luna ianuarie 2020, Banca Naţională a României a încheiat cu autorităţile competente din UK (Bank of England – Prudential Regulation Authority şi Financial Conduct Authority) un Memorandum de înţelegere, care formalizează cooperarea şi schimbul de informaţii în materie de supraveghere, acesta putând fi consultat pe site-ul BNR.
Entităţi din Marea Britanie care au încetat, la data de 01.01.2021, prestarea de servicii prin intermediul sucursalelor/agenţilor/distribuitorilor sau în mod direct:
1. INSTITUŢII DE CREDIT
Lista institutiilor de credit din UK care au notificat BNR furnizarea de servicii în mod direct pe teritoriul României, inscrise în registrele BNR la data de 31.12.2020
- Bank Leumi UK plc
- Bank of China (UK)
- Bank of London & Middle East Plc
- Bank of Scotland plc
- Barclays Bank Plc
- Barclays Bank UK Plc
- BMCE Bank International plc
- Brown Shipley & Co Limited
- China Construction Bank (London) Limited
- CIBC World Markets Plc
- Citibank UK Limited
- Coutts & Company
- CREDIT SUISSE (UK) LIMITED
- EFG Private Bank Limited
- Gatehouse Bank plc
- GOLDMAN SACHS INTERNATIONAL BANK
- Gulf International Bank (UK) Ltd
- Handelsbanken plc
- HSBC Private Bank (UK) Limited
- HSBC UK BANK PLC
- ICBC Standard Bank plc
- ICICI Bank UK Plc
- IDT FINANCIAL SERVICES Gibraltar
- Investec Bank Plc
- Itau BBA International Limited
- J P MORGAN EUROPE LIMITED
- J.P. MORGAN SECURITIES LTD
- Lloyds Bank Corporate Markets plc
- Lloyds Bank plc
- Lombard Odier & Cie (Gibraltar) Limited
- Mizuho International Plc
- Moneycorp Bank Limited
- MORGAN STANLEY BANK INTERNATIONAL LIMITED
- National Westminster Bank plc
- Natwest Markets plc (former The Royal Bank of Scotland)
- Nomura Bank International plc
- Punjab National Bank (International) Limited
- RATHBONE INVESTMENT MANAGEMENT LIMITED (cunoscut ca Rathbone Unitised Portfolio Service 01/08/2012)
- Royal Bank of Canada Europe Limited
- Santander Financial Services plc
- Santander UK Plc
- Schroder & Co Ltd
- Scotiabank Europe plc
- STANDARD CHARTERED BANK
- Sumitomo Mitsui Banking Corporation Europe Limited
- TD Bank Europe Limited
- TSB Bank Plc
- Union Bank of India (UK) Limited
- WESTPAC EUROPE LIMITED
2. Lista instituţiilor de credit din UK care au notificat BNR furnizarea de servicii în mod direct pe teritoriul României poate fi văzută AICI
3. Lista instituţiilor emitente de moneda electronică din UK care au notificat BNR furnizarea de servicii în mod direct pe teritoriul României poate fi văzută AICI