Black Friday. Câţi bani scot pe angajat companiile care participă la campania de reduceri
0Marile companii care participă la ediţia din acest an de Black Friday au între 200 şi 3.000 de angajaţi, dar vânzările uriaşe realizate într-un timp foarte scurt îi plasează printre cei mai productivi din România.
Potrivit unei analize realizate de Keysfin, cele mai mari companii participante la Black Friday din punct de vedere al nunărului de angajaţi este Altex, cu 2.995 angajaţi, urmată de eMag (DANTE INTERNATIONAL SA), cu1.990 angajaţi, FLANCO RETAIL SA (1.509 angajaţi), EURO GSM IMPEX SRL (245 angajaţi) şi NORDIC ROMAR SRL (221 de angajaţi).
Datele statistice arată că numărul de angajaţi din acest sector a crescut cu 10,5% faţă de 2016 şi cu aproape o treime faţă de 2016, la 8.800 de angajaţi în 2017. Interesant este şi faptul că costul mediu per angajat a crescut mult mai rapid decât productivitatea muncii, cu 18,3% faţă de 2016 şi cu aproape 80% faţă de 2013.
"În acest sector, productivitatea muncii este de circa 900.000 de lei per angajat, una dintre cele mai mari din economie, un semnal foarte clar al nivelului de eficienţă din acest sector. Iar productivitatea muncii continuă să crească, cu 10% faţă de 2016 şi cu 70% faţă de 2013”, arată analiza KeysFin.
Top cei mai productivi angajaţi
Un top al celor mai productivi angajaţi ai companiilor participante la Black Friday, realizat de „Adevărul” în baza datelor Keysfin, plasează eMag pe primul loc, cu o productivitate a muncii de 1,66 milioane de lei per angajat, pe locul 2 situându-se Altex, cu o productivitate a muncii de 1,095 milioane de lei per angajat.
Pe locul 3 în topul productivităţii muncii se află Flanco, cu 651.424 lei per angajat, iar pe patru Euro GSM, cu 461.224 lei per angajat.
Afacerile retailerilor ar putea depăşi 2 miliarde euro în acest an
Afacerile comercianţilor de electronice şi electrocasnice ar putea depăşi, în acest an, pragul de 2 miliarde de euro (9,5 miliarde de lei), pe fondul apetitului românilor pentru achiziţii cu ocazia Black Friday şi a sezonului de shopping de Crăciun, arată o analiză realizată de KeysFin.
Anul trecut, cifra de afaceri din acest sector a crescut cu 21% faţă de anul 2016, la 8,35 miliarde de lei, şi cu 120% faţă de cea înregistrată în urmă cu cinci ani.
Potrivit datelor din 2017, liderul pieţei este DANTE INTERNATIONAL SA (emag) cu o cifră de afaceri de 3,31 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 39,7% din totalul business-ului la nivel naţional). În topul celor mai importanţi retaileri urmează ALTEX ROMANIA SRL, cu afaceri de 3,28 miliarde lei (39,4%), FLANCO RETAIL SA (afaceri de 983 milioane de lei, 11,8% din total), EURO GSM IMPEX SRL (113 milioane de lei, 1,4% din total) şi GORENJE ROMANIA SRL (77,6 milioane de lei, 0,9% din total).
În condiţiile în care DANTE INTERNATIONAL SA (emag) s-a concentrat pe investiţii semnificative, anunţând recent lansarea celui mai mare depozit din România, titlul de cea mai profitabilă companie a revenit ALTEX ROMANIA SRL, cu un profit de 48,7 mil. lei.
Clasamentul celor mai profitabile firme din sector este completat de DOMO SRL (6,4 mil. lei), FLANCO RETAIL SA (5,2 mil. lei), NORDIC ROMAR SRL (4,9 mil. lei), EURO GSM IMPEX SRL (4,3 mil. lei). Împreună, cele mai profitabile 5 companii au generat 70,3% din profitul total al pieţei.