Bill Gates ar putea redeveni cel mai bogat om din lume, după ce averea lui Carlos Slim a scăzut în februarie cu circa 10%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bill Gates
Bill Gates

Bill Gates ar putea deveni din nou cel mai bogat om din lume, după ce mexicanul Carlos Slim Helu, care deţine deocamdată „supremaţia”, a înregistrat pierderi consistente în ultima perioadă. De altfel, Bloomberg notează că diferenţa dintre averile celor doi, în valoare de circa 4,8 miliarde de dolari, este cea mai redusă din ultimul an.

La sfârşitul săptămânii trecute, averea mexicanului se situa la 71,2 miliarde de dolari, după ce a scăzut în februarie cu circa 10%, potrivit Indicelui Bloomberg al Miliardarilor. Averea lui Gates se situează la 66,3 miliarde de dolari.

Slim este în pericol de a pierde titlul de cel mai bogat om din lume, din cauza investiţiilor neinspirate în Europa şi a presiunii tot mai mari a autorităţilor de reglementare din America Latină asupra companiilor sale din sectorul telecom.

Cea mai afectată investiţie a lui Slim este participaţia la compania de telecomunicaţii America Movil. Poziţia dominantă a companiei în America Latină, dar mai ales pe piaţa de origine din Mexic, a intrat în atenţia autorităţilor, autorităţile de reglementare din regiune făcând eforturi pentru a înăspri controlul.

Schimbările din America Latină ameninţă să-i închidă miliardarului mexican robinetul de bani care i-a permis să facă investiţii în Europa anul trecut, mai scrie Bloomberg.

„Provocările pentru America Movil încep în Mexic, din cauza rezistenţei tot mai mari faţă de poziţia dominantă a companiei. Cu cât concurenţii lor vor deveni mai performanţi, America Movil se va afla în dificultăţi mai mari în Mexic, fără să mai aibă profituri precum cele din trecut", a afirmat Mark Mobius, preşedinte executiv la Templeton Emerging Markets Group, care administrează fonduri cu participaţii la compania lui Slim.

Podiumul miliardarilor este completat de Amancio Ortega, cu 56,3 miliarde de dolari, în timp ce pe patru se situează Warren Buffet, cu 54,4 miliarde de dolari, iar pe cinci Ingvar Kamprad, cu 47,8 miliarde de dolari.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite