BCR: Intrarea Ucrainei în incapacitate de plată ar avea un impact redus asupra României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intrarea Ucrainei în incapacitate de plată sau sancţiunile economice la adresa Rusiei ar afecta într-o mică măsură România, principala provocare fiind găsirea unei soluţii alternative la furnizarea de gaze ruseşti, dar impactul ar fi mult mai mare în cazul escaladării conflictului, estimează BCR.

„Pentru perioada următoare vedem un impact limitat asupra României în urma unei posibile intrări în incapacitate de plată a Ucrainei, dar o retorică beligerantă din partea Rusiei va determina o reacţie promptă din partea investitorilor, după cum am putut vedea deja. (...) Am asistat până în prezent la un fenomen de contagiune limitată în special în cursul zilei de luni (3 martie, n.r.), când Vladimir Putin a emis un ultimatum către forţele ucrainene ca acestea să se retragă din Crimeea. Leul şi zlotul polonez au reacţionat rapid, dar s-au întors pe un trend de apreciere după ce preşedintele rus a revenit asupra declaraţiei belicoase“, arată analiştii BCR, într-un raport.

În ceea ce priveşte pieţele financiare, autorii raportului notează că preţurilor activelor româneşti nu prezintă riscuri semnificative, în lipsa unor declaraţii beligerante sau escaladarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina, destul de puţin probabilă data fiind diferenţa de forţe dintre cele două ţări.

„Leul ar putea suferi un uşor recul, de 1-2%, dacă într-adevăr lucrurile iau o întorsătură urâtă. Ieşirea investitorilor străini din plasamentele în obligaţiuni locale ar putea pune presiune pe cursul de schimb, dar banca centrală va apăra leul punând graţie regimului de flotare controlată dacă se constată o creştere mare a volatilităţii. Preţul obligaţiunilor româneşti ar putea fi afectat pe termen scurt, însă mişcarea nu ar trebui să fie mai mare de 20-30 puncte de bază. Până în prezent nu a fost observată o asemenea mişcare. Faptul că România a devenit o piaţă emergentă dintr-una periferică pentru investiţiile în titluri cu venit fix şi poziţia macroeconomică solidă ar trebui să ofere suficiente motive de încredere“, se menţionează în raport.

Sursa citată analizează şi impactul asupra României al unui eventual embargo economic al Uniunii Europene asupra Rusiei, concuzionând că, într-un scenariu negativ, România se va confrunta cu mai multe riscuri, transmise atât direct cât şi indirect, prin câteva canale, precuum reducerea exporturilor, întreruperea furnizărilor de gaze naturale şi impactul asupra pieţei globale a mărfurilor (preţul petrolului).

Ponderea exporturilor româneşti către Rusia este în prezent de 2,8% în total exporturi (locul 9), în timp ce ponderea importurilor este de 4,1% (locul 6). Comerţul cu Rusia generează un deficit de 700 milioane euro pe an.

BCR menţionează că circa 80% din consumul anual de gaze naturale al României este acoperit de producţia locală şi că cererea poate fi acoperită integral din resurse interne, în caz de nevoie. Păcura şi cărbunele pot substitui gazele naturale la producţia locală de electricitate.

Analiştii băncii concluzionează că impactul asupra României va fi destul de limitat datorită relaţiilor comerciale slab dezvoltate dintre România pe de o parte şi Rusia şi Ucraina de cealaltă parte.

Viktor Ianukovici a părăsit Ucraina şi fost destituit din funcţia de preşedinte al ţării de către Parlament, de facto, la sfârşitul lui februarie. Ulterior a fost instalat un guvern interimar, iar Moscova a masat trupe militare în Peninsula Crimeea.

Parlamentul din Crimeea a votat în favoarea secesiunii regiunii din Ucraina şi aderării la Federaţia Rusă. Un referendum pe această temă a fost programat pentru 16 martie.

SUA şi UE au ameninţat Rusia cu sancţiuni economice şi diplomatice după intervenţia militară în Crimeea.


Mai puteţi citi:

Panică pe frontul de EST sau ruşii la porţile Bucureştiului. Am discutat, citit şi scris atîta despre Ucraina, încât am impresia că am început să ştiu mai multe detalii despre situaţia de acolo decît despre cea din ţară. Conflictul dintre Ucraina şi Rusia ne-a făcut mai atenţi cu ce se întîmplă mai la Est de noi. Din păcate, însă, a produs şi multă isterie şi a scos la suprafaţă un antirusism şi un prooccidentalism la limita religiosului. Dar să încep cu o poveste emblematică de pe frontul de Est.

UE şi SUA pregătesc alternativa la gazul rusesc pentru salvarea Ucrainei. Liderii europeni au decis întocmirea unui plan prin care ar putea ajuta Ucraina cu propriile resurse de gaze naturale, dar şi alte state din estul continentului, în cazul în care liderul de la Kremlin ar bloca exporturile de gaze, ca răspuns la posibilele sancţiuni ale Occidentului asupra Rusiei, informează The Guardian.

Tensiunea ucraineano - rusă şi posibila influenţă asupra importului gazelor în România. Evenimentele din Ucraina trebuie să fie analizate şi din perspectiva importului gazelor naturale în România, ţinând cont că toate gazele care ajung în România, inclusiv cele via Ungaria, au aceeaşi provenienţă (fosta URSS) şi acelaşi culoar de tranzit (Ucraina). Modul în care evoluează relaţiile dintre cele două ţări, determină posibilitatea limitării livrării gazelor din F Rusă care traversează Ucraina.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite