Noua lege a pensiilor sancţionează generaţiile viitoare de pensionari: pensie minimă, chiar dacă ai cotizat 35 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Vali Ivan
FOTO Vali Ivan

Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical, a declarat marţi că proiectul legii pensiilor, aşa cum a ieşit de la Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, are elemente bune pentru cei care se află astăzi în pensie, însă, pe de altă parte, este o lege care sancţionează generaţiile viitoare.

Dumitru Costin a arătat că "generaţiile care vin" vor constata că la contribuţii diferite vor primi aceeaşi pensie.

"Dacă vei avea 15 ani de contribuţii la pensie vei avea aceeaşi pensie minimă chiar dacă ai plătit contribuţie la salariul minim pe economie sau ai plătit contribuţie la salariul mediu pe economie.

Dacă ai 25 de ani de contribuţii, atunci toţi cei care vor avea contribuţii între salariul minim pe economie şi 75% din salariul mediu pe economie vor primi tot pensia minimă aferentă celor 25 de ani de contribuţii.

Dacă ai contribuit 35 de ani cel puţin şi ai contribuit la nivelul salariului minim sau până în 60% din salariul mediu pe economie şi în acest caz salariaţii, odată ieşiţi la pensie, vor primi pensia minimă aferentă acestei categorii.

Imagine indisponibilă

Deci, la contribuţii diferite vei avea pensie la fel cu unul care a plătit la salariul minim pe economie. Este un element periculos, pentru că descurajează individul să mai contribuie la valoarea salariului pe care îl are, dacă nu are un salariu foarte mare care să depăşească media pe economie",

a punctat Dumitru Costin, citat de România TV.

"Această lege, aşa cum probabil va fi votată miercuri în Parlament, îi pune pe parlamentarii români într-o situaţie extrem de delicată, mă refer atât la cei din zona Puterii, cât şi la cei din Opoziţie, pentru că acest proiect de lege are, pe de o parte, elemente bune pentru cei care se află astăzi în pensie, pentru că asta presupune recalcularea pensiilor acestora şi presupune o creştere medie de circa 20% a pensiilor în plată, pe de altă parte este o lege care sancţionează generaţiile viitoare, cei care urmează să iasă la pensie după apariţia acestei legi.

A rămas acel blestemat principiu cu datorate şi plătite, care ne obligă pe noi să avem reacţii în perioada următoare", a spus Dumitru Costin, la Palatul Parlamentului, după ce s-a dat raport de adoptare în Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor pe proiectul legii pensiilor.

El a adăugat că va trebui modificată legislaţia, astfel încât angajatorul să plătească integral salariul brut angajatului, iar angajatul, la rândul său, să poată să îşi plătească singur contribuţia la pensie şi asigurarea de sănătate.

"Dacă însă se rămâne pe aceeaşi teză cu reţinerea la sursă, atunci angajatul este într-o vulnerabilitate totală şi, pe cale de consecinţă, ar trebui modificată Legea societăţilor comerciale, Legea insolvenţei, Legea falimentului, Legea dialogului social, un ansamblu de legi care să dea putere salariatului, pentru că, dacă o să laşi salariatul în continuare doar cu informaţia că angajatorul i-a reţinut şi nu i-a virat şi îl trimiţi la instanţa de judecată, asta înseamnă o mare nedreptate la adresa salariatului", a afirmat liderul sindical.

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, proiectul legii sistemului unitar de pensii, preşedintele comisiei, Adrian Solomon, anunţând că proiectul urmează să intre în şedinţa de miercuri a plenului Camerei Deputaţilor. S-au înregistrat 14 voturi pentru, 5 împotrivă şi o abţinere.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite