Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a stabilit peste 678 de milioane de euro drept sume datorate bugetului de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inspectorii Antifraudă au acţionat pe baza analizelor de risc
Inspectorii Antifraudă au acţionat pe baza analizelor de risc

Pentru prevenirea evaziunii fiscale, în primele nouă luni ale anului 2015, inspectorii Antifraudă fiscală au verificat 26.214 operatori economici, selectaţi în urma analizei de risc fiscal. În urma acţiunilor de control, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au stabilit peste trei miliarde de lei drept sume datorate bugetului consolidat al statutului (678,83 milioane de euro).

"Pe baza analizei de risc şi a informaţiilor furnizate de instituţii specializate, au fost identificate şi instrumentate fenomene de fraudă cu implicaţii fiscale negative semnificative asupra bugetului statului", se arată într-un comunicat al DGAF.

Prejudicii de 2,8 miliarde de lei

Astfel, inspectorii antifraudă fiscală au investigat lanţuri tranzacţionale organizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi au cuantificat prejudicii cauzate bugetului statului în valoare totală de peste 2,8 miliarde de lei, echivalentul a 635,24 milioane de euro.

Pentru asigurarea recuperării acestor prejudicii au fost instituite măsuri asigurătorii asupra unor active patrimoniale identificate în valoare totală de peste 1,89 miliarde de lei (429,24 milioane de euro).

22.721 de încălcări ale legislaţiei

De asemenea, inspectorii Antifraudă au constatat 22.721 de încălcări ale legislaţiei financiar-contabile, pentru sancţionarea cărora au dispus sancţiuni în valoare totală de peste 192,64 milioane de lei (43,58 milioane de euro), reprezentând amenzi contravenţionale, confiscări de bunuri şi venituri ilicite, şi suspendarea activităţii comerciale a 762 de puncte de lucru.

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite