ANPC a câştigat definitiv şi irevocabil împotriva Volksbank, care percepea ilegal comisioane abuzive. Acum o execută silit. Banca va contesta decizia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a demarat executarea silită a unei bănci care încasat, în mod abuziv, „comisioane de administrare“ de la 260 de clienţi cărora, prin internediul executorului judecătoresc, va trebui să le restituie toate sumele colectate fără drept, a anunţat, Marius Dunca, preşedintele instituţiei.

UPDATE Volkbank precizează că executarea sancţiunilor nu are bază legală şi că, în cazul în care va fi notificată, va face contestaţie la executare.

Comisioanele au fost percepute în mod abuziv, din iunie 2010 şi până în prezent, cu titlu de „comision de administrare“. Dunca a afirmat că banca respectivă a fost iniţial amendată de ANPC, în 2010, după care, în 2012, instituţia bancară a pierdut definitiv şi irevocabil în instanţă, iar demersurile pentru executarea silită s-au făcut în 2014.

Preşedintele ANPC a explicat că persoanele care au câştigat recuperarea comisioanelor au luat credite cuprinse între 20.000 şi 400.000 de euro. 

Marius Dunca a dat ca exemplu cazul unei persoane care, la un credit în valoare de 129.000 de euro, avea o dobândă de 3,4 la sută, iar comisionul de administrare era de 0,12 la sută. „Suma care trebuie înapoiată acestui client a fost calculată de ANPC la 5.991 de euro“, a precizat el.

Banca executată silit este Volksbank, potrivit unor surse oficiale.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/clauze-abuzive" target="_blank">View the story "clauze abuzive" on Storify</a>]

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite