Bani gratis de la stat: crescătorii de oi şi meşteşugarii vor primi sprijin financiar pentru a-şi consolida afacerile
0Agricultorii primesc bani de la Guvern sub formă de ajutoare de minimis pentru a cumpăra berbeci şi ţapi de reproducţie, iar firmele din sectorul meşteşugurilor şi artizanatului vor beneficia tot de ajutor de minimis.
Companiile din domeniul meşteşugurilor şi artizanatului vor beneficia de ajutor de minimis, după ce Guvernul a adoptat miercuri un memorandum propus de Ministerul Economiei.
Cel mai probabil, schema va intra în vigoare în luna septembrie, iar perioada estimată în care se vor efectua plăţile ajutorului de minimis este până la finalul anului 2016, precizează Executivul.
„Sprijinirea dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii este o prioritate atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la nivel naţional, deoarece această categorie de agenţi economici, constituie coloana vertebrală a oricărei economii moderne“, a informat Guvernul, după şedinţa săptămânală de miercuri.
Schema de minimis este concepută ca program multianual, până în anul 2020, cu finanţare de la bugetul de stat.
Conform unei anexe la legea bugetului de stat pentru anul 2016, bugetul schemei de ajutor de minimis pentru meşteşuguri şi artizanat este de 890.000 de lei.
Numărul minim al firmelor beneficiare ale acestei scheme de ajutor de minimis este estimat la 160 pe an, respectiv 800 beneficiari pentru perioada 2016-2020.
Schema de ajutor de minimis este administrată de Oficiile Teritoriale pentru IMM şi Cooperaţie, scopul său fiind de a susţine companiile prin stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, prin acordarea de ajutoare de minimis pentru acoperirea costurilor de participare la târguri.
Guvernul estimează că implementarea schemei de minimis pentru înfiinţarea şi dezvoltarea IMM-urilor va stimula cererea internă de servicii şi produse, care presupun un grad important de prelucrare manuală, dar şi dezvoltarea contactelor de afaceri, precum şi îmbunătăţirea accesului meşteşugarilor la informaţii de piaţă şi facilitarea valorificării acestor informaţii.
24 de milioane de lei pentru cumpărarea de ţapi şi berbeci
Agricultorii vor primi 24 de milioane de lei pentru a achiziţiona berbeci şi ţapi de reproducţie din rase specializate pentru producţia de carne şi lapte, în cadrul unei scheme de ajutor de minimis pentru eficientizarea activităţii sectorului zootehnic, aprobată miercuri de Guvern.
Suma necesară aplicării ajutorului de minimis va fi asigurată din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, şi va intra în plată către beneficiari începând cu data de 15 noiembrie.
„Astfel, se are în vedere selecţia dirijată în direcţia îmbunătăţirii producţiei de lapte şi carne, realizarea de linii şi hibrizi cu potenţial productiv superior, adaptată la cerinţele pieţei autohtone şi externe”, a informat Guvernul.
Cuantumul sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de maximum 2.500 de lei pe cap de berbec sau ţap din rasă specializată.
Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăşi suma de 15.000 de euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.
Pentru ce se dau banii
Prin schema aprobată de Guvern va putea fi cumpărat un berbec sau un ţap la 30 de capete de femele de ovine sau de caprine deţinute de beneficiar.
Totodată, numărul maxim de berbeci şi ţapi care poate fi achiziţionat de un beneficiar trebuie să corespundă unui număr de 700 de capete de femele ovine sau 350 de capete de femele caprine.
Derularea sprijinului financiar se va face prin Direcţiile pentru Agricultură judeţene sau a Municipiului Bucureşti.
Susţinerea achiziţiei de berbeci de reproducţie, prin ajutor de minimis, a dus la creşterea producţiei de carne în viu de la 108.000 de tone în anul 2014 la 182.000 de tone în anul 2015, precizează Guvernul.
Creşterea producţiei de carne s-a reflectat în valoarea exportului de carne de ovine, care a crescut de la 17 milioane de euro în anul 2014 la 34 de milioane de euro în 2015.