Banca Mondiala este considerata aroganta si prea apropiata de SUA
0Banca a cheltuit un milion de dolari ca sa afle acest lucru
Banca Mondiala a cheltuit un milion de dolari pentru a afla ca liderii opiniei publice mondiale considera institutia aroganta, prea birocratica, relativ ineficienta in combaterea coruptiei si prea apropiata de SUA, transmite Reuters. Si, chiar daca liderii de opinie intervievati in sondajul comandat de Banca Mondiala sunt de parere ca impactul activitatii bancii asupra statelor lor este pozitiv si se amelioreaza, o majoritate din America Latina, Orientul Mijlociu si Africa de Nord sustin ca reformele economice solicitate de Banca Mondiala fac mai mult rau decat bine. "Desi multi din cei intrebati spun ca banca a devenit mai putin aroganta in ultimii ani, sunt multi si cei care deplang faptul ca institutia ramane prea birocratica si aroganta", se arata intr-un rezumat al studiului. Acesta, realizat de Princeton Survey Research Associates, urmeaza sa fie publicat inaintea discutarii rezultatelor in cadrul consiliului executiv. Studiul, platit de Banca Mondiala si finantat totodata cu fonduri primite de la guvernele suedez si elvetian, face parte din planul institutiei de a mari transparenta. In rezultatele sondajului, realizat in randul a 2.600 lideri de opinie din 48 de tari, s-a regasit o critica adresata frecvent bancii din Washington, respectiv ca se arata prea obedienta fata de cel mai important actionar al sau, SUA. Trebuie mentionat totusi ca, in ultimii doi ani, banca a fost adesea pe pozitii contrare administratiei Bush, cea mai recenta fiind divergenta privind reticenta institutiei de a trimite o echipa de reconstructie in Irak fara binecuvantarea Natiunilor Unite. In favoarea bancii, multi lideri de opinie considera ca banca a devenit mai utila, relevanta si transparenta, ca reactioneaza mai rapid si comunica mai bine.