Banca Japoniei şochează pieţele cu noua ţintă pentru baza monetară, adoptată în încercarea de a scăpa ţara de deflaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Japoniei (BOJ) a anunţat joi că va dubla baza monetară în următorii doi ani în încercarea de a stimula creşterea economică într-o ţară marcată de aproape două decenii de deflaţie. Yennul s-a devalorizat joi, după anunţul făcut de banca centrală a ţării insulare, notează AFP.

„BOJ va demara operaţiuni pe piaţa financiară astfel încât baza monetară să crească anual cu 60-70.000 de miliarde de yeni (645-755 miliarde de dolari)”, se arată în comunicatul de presă emis de Banca Japoniei. Banca centrală vrea ca în doi ani baza monetară să se dubleze, pentru ca ţara să atingă un obiectiv de inflaţie de 2%. De altfel, oficialii băncii au spus că vor face tot posibilul pentru a scoate ţara din deflaţia care afectează activitatea economică de aproape două decenii, menţionează Reuters.

Banca a decis să majoreze achizaţiile de obligaţiuni de stat, inclusiv cele cu scadenţe mai mari de 40 de ani.

De asemenea, BOJ va creşte achiziţiile de fonduri tranzacţionate la bursă cu 1.000 de miliarde de yeni pe an şi de fonduri imobiliare cu 30 de miliarde de yeni pe an.

Noul guvernator al băncii, Haruhiko Kuroda, a declarat că va lua şi alte măsuri de relaxare monetară, dacă va fi nevoie, pentru atingerea obiectivului de 2% pentru inflatie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite