Bancă închisă din cauza lipsei de lichidități. Silicon Valley Bank a fost preluată de statul american
0Reglementatorii financiari din Statele Unite ale Americii au anunţat vineri închiderea băncii Silicon Valley Bank (SVB) din cauza lipsei de lichidităţi şi a insolvenţei.

Departamentul pentru Protecţie Financiară din California, unde banca îşi are sediul, a explicat într-un comunicat că a preluat SVB şi că a transferat Corporaţiei Federale pentru Garantarea Depozitelor (FDIC) gestionarea activelor sale.
FDIC a anunţat, tot printr-un comunicat, că a luat măsuri pentru a proteja depozitele şi că toţi clienţii cu fonduri asigurate vor avea deplin acces la ele cel târziu lunea viitoare.
Celor care au depozite negarantate de către autorităţile federale, FDIC le va plăti săptămâna viitoare un dividend şi le va da un certificat pentru restul fondurilor, care vor fi rambursate pe măsură ce se vor vinde activele băncii.
FDIC, care este fondul ce garantează depozitele bancare în SUA, cere clienţilor SVB să intre în contact cu fondul în cazul în care au conturi cu peste 250.000 dolari, suma standard asigurată în ţară.
Autorităţile au creat, în plus, o entitate "moştenitoare" a SVB care va relua activităţile băncii, cel târziu luni, pentru a garanta serviciul pentru clienţi, accesul la fonduri sau plata cecurilor.
Conform datelor FDIC, Silicon Valley Bank avea 17 sucursale în statele California şi Massachusetts şi la finele anului 2022 deţinea active în valoare de circa 209 miliarde dolari şi aproximativ 175,4 miliarde dolari în depozite.
Banca, specializată în servicii pentru companiile emergente, a anunţat miercuri că are în vedere o majorare de capital pentru a încerca să facă faţă dificultăţilor financiare, care au determinat-o să renunţe la investiţii de circa 21 miliarde dolari, cu pierderi de aproape 1,8 miliarde dolari.
Acest anunţ i-a făcut pe mulţi clienţi să-şi retragă banii şi a dus la scăderea cotaţiei bursiere a companiei, care, la rândul său, a afectat sectorul bancar în general, atât în SUA, cât şi în alte ţări.
Wall Street, care vineri a deschis pe roşu, dar ulterior s-a redresat, a revenit pe scădere după anunţul privind închiderea SVB de către reglementatori.
Angajații băncii mai pot munci 45 de zile
Angajaţilor Silicon Valley Bank, care a fost închisă vineri din cauza lipsei de lichidităţi, li s-a oferit să mai lucreze 45 de zile, cu 1,5 ori salariul lor, de către Federal Deposit Insurance Corp, autoritatea de reglementare care a preluat vineri controlul asupra instituţiei financiare, potrivit unui e-mail trimis personalului, obținut de Reuters.
Lucrătorii vor primi informaţii despre beneficii în weekend, de la FDIC, iar detaliile privind asigurarea medicală vor fi furnizate de fosta companie-mamă SVB Financial Group, a scris FDIC într-un e-mail vineri seară, intitulat ”Retenţia angajaţilor”.
- SVB avea la sfârşitul anului trecut o forţă de muncă de 8.528 de persoane.
Angajaţilor li s-a spus să continue să lucreze de la distanţă, cu excepţia lucrătorilor esenţiali şi a angajaţilor sucursalei.
FDIC nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.
Silicon Valley Bank s-a prăbuşit după ce deponenţii, îngrijoraţi de soliditatea instituţiei financiare, s-au grăbit să-şi retragă depozitele.
Prăbușirea băncii în două zile a uimit observatorii şi pieţele financiare, distrugând o valoare de piaţă de peste 100 de miliarde de dolari pentru băncile din SUA.
La sfârşitul anului trecut, SVB era clasată ca a 16-a mare bancă din SUA, cu active de aproximativ 209 miliarde dolari şi depozite de 175,4 miliarde dolari.
Sediul principal al băncii din Santa Clara, California, şi toate cele 17 sucursale ale sale din California şi Massachusetts se vor redeschide luni, a anunţat vineri FDIC, într-un comunicat.