Banca Europeană de Investiţii a anulat 1,4 milioane euro pentru România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Europeană de Investiţii (BEI) a aprobat anularea a 1,4 milioane euro care nu au fost folosite dintr-o finanţare pentru România şi a prelungit termenul de finalizare a unor lucrări care ar fi trebuit încheiate la 31 iulie din cadrul altei finanţări, potrivit unor proiecte publicate luni de MFP.

Astfel, cele două părţi au decis anularea sumei de 1.443.402,28 euro care nu a fost folosită în cadrul finanţării de 29,453 milioane euro pentru cofinanţarea Programului de dezvoltare a infrastructurii în oraşele mici şi mijlocii din România, SAMTID - B.

Proiectul a vizat îmbunătăţirea calităţii, siguranţei şi eficienţei serviciilor de alimentare cu apă din oraşele mici şi mijlocii, iar beneficiarii împrumutului sunt 36 de localităţi cu o populaţie de până la 100.000 de locuitori din judeţele Arad, Maramureş, Mureş, Prahova şi Suceava.

Totodată, BEI a decis prelungirea până la 31 decembrie a termenului de finalizare a unor lucrări din cadrul contractului de finanţare de 12,566 milioane euro pentru cofinanţarea Programului de dezvoltare a infrastructurii în oraşele mici şi mijlocii din România (SAMTID), faza I.

Proiectul are ca scop îmbunătăţirea calităţii, siguranţei şi eficienţei serviciilor de alimentare cu apă din oraşele mici şi mijlocii. Beneficiarii împrumutului sunt 24 de localităţi, cu o populaţie de până la 100.000 de locuitori din judeţelor Alba, Botoşani, Călăraşi şi Hunedoara.

MFP precizează că operaţiunile nu majorează obligaţiile financiare ale României faţă de BEI şi nici nu determină noi condiţionalităţi economice faţă de cele convenite iniţial.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite