Avertisment APCE: Comasarea Ministerului Energiei cu Ministerul Economiei reprezintă „un risc major. Ne jucăm cu focul"
0Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE) avertizează că decizia noii coaliții de guvernare de a dizolva Ministerul Energiei reprezintă un risc major pentru România, în condițiile în care țara se află într-o poziție extrem de fragilă din punct de vedere energetic.
Într-un comunicat de presă, APCE subliniază că România are „un obicei mai vechi de a lua decizii ce par să-i submineze propriile interese naționale”, dar, în acest caz, „situația este mult mai gravă” și „ne jucăm cu focul”. Organizația subliniază că prima decizie controversată a noii coaliții este comasarea Ministerului Energiei cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, o structură deja „supradimensionată și dificil de gestionat”.
„Într-o țară extrem de fragilă din punct de vedere energetic, această decizie ridică îngrijorări majore”, atrage atenția APCE. Organizația își reamintește că, în 2024, România a întâmpinat dificultăți în asigurarea energiei necesare consumului intern, iar în vara acestui an, în condiții de caniculă extremă, „doar contribuția prosumatorilor a evitat apariția situațiilor de blackout și întreruperi de energie cauzate de consumul ridicat al aparatelor de aer condiționat și al sistemelor de refrigerare”.
APCE consideră că România are nevoie de „reforme sistemice în domeniul energetic”, iar investițiile în „stocare, dezvoltarea și retehnologizarea rețelelor energetice - aflate într-o stare critică - sunt esențiale pentru securitatea energetică națională” și trebuie să primească „o atenție deosebită din partea decidenților”. În acest context, organizația subliniază „importanța vitală a Ministerului Energiei ca entitate separată”.
„Un minister-cheie, cum este Ministerul Energiei, se doreşte comasat şi pulverizat într-un alt minister, deja comasat”, subliniază APCE, adăugând că decizia de a dizolva Ministerul Energiei și de a-l integra într-o structură guvernamentală deja suprasolicitată este „un risc major”. Organizația consideră că „dacă alte ministere - cum ar fi cel al Familiei, Tineretului și Egalității de Şanse sau Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării - pot fi subiecte de reorganizare, decizia de a dizolva Ministerul Energiei reprezintă un risc major”.
Consecințe grave pentru sectorul energetic
Prosumatorii atrag atenția că dizolvarea Ministerului Energiei va consolida rolul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) ca „arbitru major” în domeniul energetic. „ANRE, aşa cum reiese din istoria recentă, este o instituţie greoaie, rigidă şi puternic politizată”, susține APCE, care adaugă că ANRE nu dorește sau nu este pregătită să gestioneze „complexitatea şi urgenţele din zona energetică”. Potrivit organizației, acest lucru ar putea avea „consecinţe catastrofale pentru securitatea energetică naţională”.
În final, APCE atrage atenția că „dacă această decizie va fi implementată, noua coaliţie de guvernare riscă să faciliteze indirect atingerea obiectivelor Rusiei în destabilizarea sectorului energetic din România”. Organizația face apel la „responsabilitatea decidenților politici” să „reevalueze această măsură” și să prioritizeze „stabilitatea și siguranța energetică a României”.