Autostrada Transilvania: Straco cere despăgubiri uriaşe după rezilierea contractului de către CNAIR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
captură video Asociaţia Pro Infrastructură
captură video Asociaţia Pro Infrastructură

Constructorul român Straco cere daune de 461 milioane lei, după rezilierea contractului dispusă de CNAIR pe lotul Cheţani – Câmpia Turzii de pe Autostrada A3 Transilvania, potrivit unui document consultat de Economedia.

Daunele solicitate reprezintă contravaloarea revendicărilor pe care administratorul trebuie să le recupereze din determinarea falimentului, scrie Economedia.ro.

Tribunalul Bucureşti a admis, luni 22 martie, contestaţia depusă de compania Straco Grup SRL privind rezilierea de către CNAIR a contractului pentru tronsonul Cheţani-Câmpia Turzii de pe Autostrada Transilvania.

Deciza este executorie, însă poate fi atacată cu apel. De asemenea, a fost suspendată şi executarea scrisorii de garanţie bancară, scria atunci Digi24.

Contractul a fost reziliat de CNAIR pe 11 martie, după ce ministrul Transporturilor Cătălin Drulă anunţa că progresul în ultimele cinci luni a fost de doar 1%, după cum a relatat la timpul respectiv Adevărul

”Joi, 11.03.2021, CNAIR a notificat Antreprenorul Asocierea SC Straco Grup SRL – SC Total Road SRL – SC Specialist Consulting SRL în vederea rezilierii contractului „Proiectare şi Execuţie pentru Realizarea Autostrăzii Braşov - Târgu Mureş - Cluj - Oradea, Secţiunea 2A: Ogra - Câmpia Turzii, Lotul 3: Cheţani - Câmpia Turzii, km 21+500 - km 37+191". Decizia rezilierii acestui contract este consecinţa faptului că Antreprenorul nu a respectat un număr de 3 înştiinţări de remediere şi a abandonat şantierul”, a transmis CNAIR, într-un comunicat de presă. 

Compania a menţionat că, ”după deschiderea traficului rutier pe Nodul Rutier Cheţani, în data de 18.09.2020, Antreprenorul a redus considerabil ritmul de execuţie a lucrărilor”.

”La data deschiderii traficului, progresul fizic era de 36,81%, iar în prezent progresul fizic înregistrat este de 37,86%, Antreprenorul înregistrând un progres de aproximativ 1% în ultimele 5 luni. Menţionăm că rezilierea efectivă intră în vigoare în 14 zile de la notificarea Antreprenorului”, a mai precizat Compania. 

După rezilierea contractului, CNAIR va elabora o nouă documentaţie de atribuire în vederea relicitării acestui contract pentru finalizarea lucrărilor de construcţie a acestui sector de autostradă.

***

Potrivit ministrului, pe sectorul Cheţani-Câmpia Turzii din A3, progresul în ultimele 5 luni a fost 1% astfel, CNAIR a reziliat astăzi contractul cu constructorul.

”Cu lucrări începute în anul 2016, dar ajunse în 2021 abia la stadiul de sub 40%, nu putem face performanţă în dezvoltarea infrastructurii şi a României, în general”, a scris, joi, pe Facebook, Cătălin Drulă.

Minsitrul precizează că firma care construieşte acest lot, ajunsă în insolvenţă şi cu subcontractori neplătiţi, ”a beneficiat de toată bunăvoinţa autorităţilor române”.

”Este soluţia pe care CNAIR a încercat din răsputeri să o evite, pentru că relicitarea restului de tronson presupune nişte proceduri de relativă durată. Însă nu mai putem priva România de acest sector din autostrada A3. Avem nevoie de infrastructură urgent. Istoria acestei licitaţii, derulate în 2015, este şi o lecţie despre acceptarea unor oferte subevaluate de companiile participante. Valoarea licitată de compania câştigătoare a fost de 280 milioane lei, pe când estimarea iniţială pentru acest lot de 15,7km era de 620 de milioane lei. Termenele erau de 4 luni proiectare şi 12 luni execuţie pentru un segment de autostradă în relief foarte uşor”, a mai scris Drulă.

Potrivit acestuia, în acest moment, pe şantier nu se lucrează deloc, iar lucrările deja executate încep să se degradeze.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite