Automatele de cafea sau snacks-uri trebuie să aibă case de marcat fiscale. Ce amenzi poate aplica ANAF

0
Publicat:

Antreprenorii care dețin vendomate de cafea, de snacks și de băuturi trebuie să aibă case de marcat fiscale, potrivit ANAF, în caz contrar riscând amenzi sau suspendarea activității.

Aparat automat cu sucuri, apă și ceva de ronțăit
Vendomatele trebuie să aibă case de marcat

Digitalizarea vendomantelor ca urmare a noii legislații rezolvă una dintre vechile probleme ale antreprenorilor care dețin astfel de automate comerciale. 

Anteprenorii pot obține informații în timp real despre vânzările și stocurile de produse din vendomate, își pot îmbunătăți fluxurile de aprovizionare și totodată pot elimina riscul furturilor de bani și de produse (care în prezent apare în timpul aprovizionării/ colectării banilor). Astfel, antreprenorii pot primi în timp real informațiile privind vânzările efectuate și stocurile din vendomate”, a declarat Adrian Dinu, fondator și director general al grupului de firme Creasoft.

Amenzi de până la 10.000 de lei și chiar suspendarea activității

Noile măsuri care impun digitalizarea automatelor se aplică atât operatorilor care au vendomate de cafea, snacks-uri și băuturi, cât și spălătoriilor auto de tip self service. Operatorii care nu respectă prevederile noilor legislații riscă amenzi de până la 10.000 de lei sau chiar suspendarea activității.

De la 1 octombrie 2024, toate vendomatele din România trebuie dotate cu case de marcat fiscale de tip <unattended>. Legea permite ca aceste case de marcat din vendomate să nu aibă afișaj și să nu emită bon, pentru că, așa cum sunt concepute, vendomatele nu au fante de eliberare bonuri și nici loc pentru instalarea afișajelor digitale”, a adăugat Adrian Dinu.

Astfel, începând cu data de 01 octombrie 2024, operatorii economici care nu vor respecta obligația de a asigura dotarea automatelor comerciale cu AMEF în vederea transmiterii datelor fiscale către sistemul informatic al ANAF, vor fi sancționați cu:

  •  amendă de la 8.000 de lei la 10.000 de lei;
  •  confiscarea sumelor nejustificate;
  •  suspendarea activității operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, până la dotarea cu AMEF și prezentarea dovezii de plată a amenzii sau a jumătate din cuantumul acesteia, după caz, organului constatator, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite