Austria va importa mai multe gaze de la ruşi. Acord pentru un miliard de metri cubi suplimentari între Gazprom şi OMV
0Grupul austriac OMV a semnat un acord cu gigantul rus Gazprom pentru majorarea cu un miliard de metri cubi a cantităţii de gaz importate de Austria de la ruşi, în ciuda opoziţiei Comisiei Europene faţă de dependenţa tot mai mare a Europei de gazul rusesc, scrie Financial Times.
Şefii OMV şi Gazprom, Rainer Seele şi Alexei Miller, au semnat un act adiţional pentru a creşte livrările de gaze către Austria cu un miliard de metri cubi anual, faţă de volumul de gaze prevăzut în contractul reînnoit recent între cele două companii.
Exporturile Gazprom în Europa au crescut rapid în ultimii ani, deoarece producţia de gaz proprie a regiunii a scăzut, dar cererea de gaz a crescut. În aşteptarea continuării acestei tendinţe, în luna iunie Gazprom şi OMV şi-au extins contractul de furnizare a gazelor până în 2040, cel aflat în vigoare anterior urmând să expire în 2028.
„Cererea de gaze naturale în Europa va creşte în primul rând ca urmare a înlocuirii succesive a centralelor pe cărbune cu cele electrice, pe gaz, împreună cu scăderea simultană a producţiei europene“, a declarat directorul executiv al OMV, Reiner Seele.
Creşterea livrărilor de gaze contractate din Rusia ar susţine securitatea energetică a Austriei şi a Europei, a adăugat el. Companiile nu au dezvăluit volumul total contractat.
Livrările de gaz ale Gazprom în Austria au crescut deja cu o treime pe an, la 8,8 miliarde de metri cubi în primele zece luni ale anului 2018, potrivit companiei ruseşti. Gazprom a furnizat Austriei o cantitate record de 9,1 miliarde de gaze în întreg anul 2017, în creştere cu 50% faţă de anul trecut.
„Exporturile Gazprom în Austria au înregistrat record peste record, în ultimii câţiva ani“, a declarat directorul executiv al Gazprom, Alexei Miller. „Semnarea acordului privind livrările suplimentare confirmă încă o dată cererea ridicată a consumatorilor europeni pentru gazul rusesc“, a spus el.
Compania austriacă a colaborat, de asemenea, cu Gazprom la proiectul gazoductului Nord Stream 2, care va determina redirecţionarea majorităţii livrărilor de gaze prin afara graniţelor Ucrainei. Proiectul se confruntă, însă, cu opoziţia Comisiei Europene, pe fondul preocupărilor că Europa se bazează pe un singur furnizor de gaze, Rusia.