Aurul, tot mai râvnit de bănci și populație. Doar templele și cetățenii din India dețin 25.000 tone

0
Publicat:

După numai câteva ore de la atingerea unui nou maxim istoric, în noaptea de duminică spre luni, prețul aurului a fost în declin, punctează analistul XTB  România, Claudiu Cazacu.

lingouri aur jpeg

Scăderile, până miercuri la ora 22:00, ajungeau la 5,5% față de vârf. Chiar și în aceste condiții, aurul a câștigat 11,3% anul acesta și se află, în continuare, pe o pantă ascendentă de câteva luni încoace. Potrivit lui Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România, aproape tot câștigul vine, de fapt, după atacul asupra Israelului de la începutul lunii octombrie.

Traseul cotațiilor aurului poate fi uneori surprinzător. Reacțiile pot fluctua, ceea ce înseamnă că, la știrile de impact, răspunsul este uneori accentuat, alteori ezitant sau chiar întârziat. Cu toate acestea, dincolo de provocări, între care se numără și competitorii variați pentru titlul de activ de refugiu, pe termen lung, aurul ocupă în continuare un rol important în portofoliile diversificate ale investitorilor”, a explicat Claudiu Cazacu.

Dacă din totalul cererii din trimestrul al treilea al anului, de 1267,1 tone, potrivit World Gold Council, doar 75,3 au fost folosite în industrie (electronică, stomatologie sau alte ramuri industriale), față de 578,2 tone pentru crearea de bijuterii, componenta-cheie a setării prețurilor „vizibile” este cea financiară. Aici se observă un trend divergent, după natura alocării capitalului în sectorul aurului. Investițiile în lingouri și monede fizice au crescut, la 296,2 tone, față de 276,8 în trimestrul al doilea, în timp ce ieșirile din fondurile listate pe burse (ETF-uri) au însumat vânzări de 139,3 tone. Este al șaselea trimestru consecutiv de scăderi pentru fondurile listate.

Se pare că preferința pentru deținerea fizică de metal prețios, și, posibil, apetitul pentru alte active de siguranță, precum titlurile de stat, își spun cuvântul”, punctează analistul XTB.

Contextul geopolitic, favorabil pentru parcursul aurului

Totuși, există o categorie importantă de cumpărători care își fac tot mai mult simțită prezența: băncile centrale. În contextul unei fragmentări internaționale tot mai puternice, deținerile de aur în creștere sunt văzute de unele instituții centrale ca o ancoră de încredere: achizițiile de 337,1 tone au dus creșterile de rezerve la 800 de tone în primele trei trimestre ale anului. Este un nivel record pentru această perioadă. Interesant este fapul că, pe lângă cumpărătorii tradiționali, au apărut și alte bănci centrale care acumulează rezerve suplimentare de aur. Acest lucru înseamnă o diversificare geografică față de trimestrele anterioare.

Contextul geopolitic a fost unul favorabil pentru parcursul aurului, la fel și tendința de scădere a dobânzilor pe piața de titluri de stat din SUA. Preocupați de semnalele din economia reală, traderii au interpretat „selectiv” mesajele conducătorului Rezervei Federale. Acesta a emis un avertisment conform căruia inflația nu a fost încă depășită. Conform estimărilor traderilor de la Chicago Mercantile Exchange (CME), dobânzile ar fi atins deja un vârf. Aceștia anticipează, în pofida repetatelor avertizări venite din partea lui Jerome Powell, o primă scădere chiar în luna martie a anului următor. Potrivit lui Claudiu Cazacu, când dobânzile sunt ridicate, aurul tinde să fie mai puțin atractiv - de aici și speranțele de temperare care aduc optimism în cotațiile metalelor prețioase.

Templele și cetățenii din India dețin 25.000 de tone de aur

Pe piața fizică, însă, reacțiile sunt diverse. În India, unde sezonul de căsătorii impune, în mod tradițional, cadouri din metalul prețios, prețurile ridicate au impus soluții alternative: topirea bijuteriilor vechi pentru a crea noi cadouri, fără a cheltui suplimentar. Importurile au crescut cu 19% și au ajuns la 220 de tone trimestrul al treilea, însă ascensiunea ar fi fost și mai ridicată în lipsa stocului de bijuterii reutilizate. În India, templele și cetățenii ar deține, potrivit estimărilor, 25.000 de tone de aur. În același timp, un alt mare consumator asiatic, China, a utilizat în primele trei trimestre cu 16% mai mult aur pentru monede și lingouri, în timp ce segmentul industrial a înregistrat un declin de 5,5%.

Economia suferă de pe urma revenirii încă lente, iar incertitudinea din domeniul imobiliar sau al produselor financiare îi face pe tineri să se orienteze către achiziția de aur. Revenirea puternică a Bitcoin ar putea, de asemenea, juca un rol în oscilațiile aurului, presupunând că, la nivel de percepție pentru unele capitaluri orientate speculativ, moneda virtuală ar putea fi percepută drept o alternativă la aur”, a explicat Claudiu Cazacu.

În piața locală, aurul a atins un vârf istoric de peste 300 lei gramul, luni, retrăgându-se ulterior sub acest prag. Deși vulnerabil pe termen scurt, nu este exclus ca, în perspectiva următorilor ani, trendul să continue.

Având în vedere tensiunile din Orientul Mijlociu, Taiwan, Ucraina și, posibil, aproape un trend de scădere a dobânzilor, nu este exclus ca aurul să-și păstreze un loc semnificativ sau chiar să își lărgească ponderea atât în portofoliile băncilor centrale, cât și în cele ale investitorilor privați. Potrivit lui Claudiu Cazacu, efectele mișcărilor de pe piețele globale s-ar putea transmite către cotațiile în lei ale aurului, dar fluctuațiile consistente pe termen scurt - sau chiar mai lung, de ordinul săptămânilor - fac mai riscantă abordarea speculativă în raport cu cea investițională.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite