Arctic vrea să fabrice mai multe frigidere la Găeşti
0Producătorul de electrocasnice Arctic, deţinut de grupul turc Arcelik, va extinde capacitatea de producţie a fabricii de la Găeşti prin construcţia unei noi linii de fabricaţie, care să crească volumul exporturilor, proiectul fiind prezentat vineri premierului Emil Boc de către conducerea companiei.
Noua linie de fabricaţie va asigura cel puţin 400 noi locuri de muncă, potrivit Executivului.
"Premierul a arătat că Executivul va sprijini investiţiile care generează noi locuri de muncă şi consolidarea unui brand românesc cu tradiţie, analizând inclusiv oportunitatea de a acorda un ajutor de stat", se arată într-un comunicat al Guvernului.
Fabrica de la Găeşti produce aparate frigorifice, având în prezent o capacitate de 1,5 milioane unităţi pe an şi 2.475 angajaţi.
Două treimi din producţie merge la export, aparatele frigorifice produse la Găeşti fiind livrate către pieţe precum Turcia, Spania, Franţa, Germania, Anglia şi Polonia.
În 2010, Arctic a investit la fabrica de la Găeşti fonduri totale de 6,5 milioane euro pentru creşterea capacităţii de producţie.
Conform datelor de anul trecut, Arctic a ajuns pe piaţa românească de electrocasnice la o cotă de piaţă de 35,5%, respectiv de 47% la aparate frigorifice, 29% la maşini de spălat şi 33% la aragazuri.