ANSVSA a aplicat amenzi de 1,82 de milioane de lei unităților din industria agroalimentară, în octombrie
0Inspectorii sanitari veterinari au aplicat, în urma controalelor derulate în luna octombrie în sectorul agroalimentar, 224 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 1,82 de milioane de lei, anunță Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
În perioada menţionată, au fost efectuate la nivel naţional 11.267 de controale în unităţile din industria agroalimentară, din domenii precum: fabricarea produselor de morărit, pâinii şi produselor de patiserie, altor produse alimentare, băuturilor răcoritoare şi alcoolice.
Acţiunile de verificare efectuate la nivel naţional pe baza Programului de supraveghere şi control pentru anul 2023 au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condiţiilor de înregistrare, autorizare şi funcţionare a unităţilor, a modului de întreţinere şi igienizare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condiţiilor de prelucrare şi de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, a cerinţelor de trasabilitate şi a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP).
„Controalele efectuate de inspectorii ANSVSA se concentrează în principal pe prevenţie şi consilierea operatorilor din industria alimentară. Sancţiunile contravenţionale sunt acordate în momentul în care deficienţele constatate iniţial nu au fost remediate în intervalul de timp stabilit sau pun în pericol sănătatea consumatorilor”, se menţionează în comunicat.
În urma controalelor efectuate, au fost constatate o serie de nereguli, printre care: neconformităţi privind respectarea bunelor practici de igienă şi fabricaţie, cum ar fi neîntreţinerea igienică a spaţiilor de depozitare, întreţinerea necorespunzătoare a spaţiilor tehnologice de producţie, lipsa vestiarului şi a grupului sanitar pentru angajaţi, neasigurarea stocurilor corespunzătoare de substanţe destinate operaţiunilor de dezinfecţie, neefectuarea operaţiunilor de DDD în condiţiile legislaţiei specifice domeniului alimentar; neconformităţi privind monitorizarea şi implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP; neconformităţi legate de asigurarea trasabilităţii şi conformităţii produselor alimentare (etichetare, buletine de analiză cu rezultate nesatisfăcătoare, ambalaj necorespunzător, produse alimentare cu modificări organoleptice); neconformităţi privind personalul muncitor (neîntocmirea fişelor de aptitudini, neefectuarea cursului de igienă, neatestarea stării de sănătate a personalului); alte tipuri de neconformităţi de genul desfăşurării de activităţi neînregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, nerespectarea cerinţelor pentru importul produselor alimentare, neiniţierea procedurii de rechemare a produselor, neretragerea de la raft a produsului neconform, transportul alimentelor cu mijloace neînregistrate sanitar - veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.
În timpul controalelor efectuate în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe pentru efectuarea de analize de laborator, conform procedurilor şi instrucţiunilor din Programul de supraveghere şi control. Acestea urmăresc conformitatea produselor alimentare, încadrarea calităţii acestora în limitele maxime admise, privind prezenţa de reziduuri de pesticide, contaminanţi şi alte substanţe interzise în alimente.
De asemenea, s-au prelevat probe de pe suprafeţe/ustensile de lucru în unităţile de industrie alimentară, în vederea verificării conformităţii în ceea ce priveşte respectarea criteriilor microbiologice în alimente.