Angajații AFIR vor intră joi în grevă japoneză

0
Publicat:

Angajaţii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), membri ai Sindicatului Lucrătorilor din Europa, se vor afla joi în grevă japoneză, care nu va afecta programul de lucru şi nici activitatea curentă, informează organizaţia sindicală.

foto afiș alb cu textul „Greva Japoneză”
Angajații AFIR vor intră joi în grevă japoneză

Printre alte revendicări, sindicaliştii cer încetarea imediată a delegării pentru directorul general George Chiriţă şi auditarea de urgenţă a activităţii Direcţiei Economice, Direcţiei Juridice şi a Direcţiei Gestiunea Performanţelor Profesionale şi Recrutare, în special a activităţii directorilor şi a stilului de management practicat.

Potrivit unui comunicat al Sindicatului Lucrătorilor din Europa, protestul a fost declanşat din următoarele motive: contractul individual de muncă nu include toate veniturile de natură salarială pe care angajaţii le primesc, cu impact asupra indemnizaţiei pentru concediul de odihnă şi pensie (la această dată); venituri salariale incerte, diminuate, discriminatorii, pentru angajaţii implicaţi direct în instrumentarea proiectelor din fonduri europene; calcularea şi acordarea eronată a drepturilor salariale în mod repetat; repartizarea inechitabilă a sarcinilor de serviciu; hărţuirea la locul de muncă, sub formele prezentate în literatura de specialitate; acordarea unor calificative la evaluarea profesională care nu concordă cu realitatea; lipsa unui contract colectiv de muncă valabil; lipsa unor condiţii de muncă normale şi în siguranţă, aspecte constatate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (în anumite sedii); management defectuos, promovări politice, ocuparea funcţiilor de conducere prin delegări repetate, pe termen lung.

Invităm toţi angajaţii AFIR să se solidarizeze cu protestul membrilor noştri prin purtarea unei banderole pe mână! Sindicatul Lucrătorilor din Europa, afiliat la Federaţia Naţională a Lucrătorilor, reprezintă drepturile şi interesele membrilor de sindicat din cadrul Agenţiei Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), agenţie care are un rol important în implementarea Programului Strategic (PS) şi care a jucat un rol important în implementarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) care fără profesionalismul majorităţii salariaţilor din cadrul AFIR nu putea fi dus la bun sfârşit”, se arată într-un comunicat al sindicatului.

Sindicatul Lucrătorilor din Europa este membru al Federaţiei Naţionale a Lucrătorilor afiliată la Blocul Naţional Sindical. 

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite