Amenzi de peste un milion de lei pe piaţa gazelor, după starea de dezechilibru apărută în Sistemul de Transport al Gazelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe companii din sectorul energetic au fost sancţionate cu o sumă cumulată de peste un milion de lei, în urma stării de dezechilibru din Sistemul de Transport al Gazelor din luna februarie.

La sfârşitul lunii februarie a acestui an, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a fost sesizată cu privire la o stare de dezechilibru în funcţionarea sistemul de transport al gazelor naturale (SNT), pe fondul unor temperaturi scăzute şi a unui consum ridicat de gaze naturale.

Ca urmare a acestui fapt, ANRE a finalizat 18 de acţiuni de control la un număr de 15 participanţi la piaţa de gaze naturale, acţiuni care au vizat, pe de o parte, îndeplinirea obligaţiilor legale de echilibrare fizică a SNT iar, pe de altă parte, îndeplinirea obligaţiiilor legale de asigurare a cantităţilor de gaze naturale necesare consumatorilor, în conformitate cu contractele de furnizare încheiate.

Astfel, ANRE a aplicat, în urma acestor controale, sancţiuni contravenţionale pentru un număr de 23 de fapte, cuantumul însumat al acestora fiind de 1,05 milioane de lei.

Amenzile aplicate de ANRE agenţilor economici constituie, în totalitate, venit la bugetul de stat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite