Amendamentele PSD la legea bugetului pe 2016: Redistribuirea de fonduri pentru echilibrarea bugetelor comunelor, oraşelor şi municipiilor
0Preşedintele Comisiei de Buget, deputatul PSD Viorel Ştefan, a declarat că încercă amendarea legii bugetului de stat pentru anul 2016, fiind vizate instrumentele de echilibrare a bugetelor administraţiei publice locale, pentru a asigura fiecărei primării resursele necesare funcţionării.
„Amendamentele vizează, în primul rând, instrumentele de echilibrare a bugetelor administraţiei publice locale. Prin legea bugetului de stat se alocă nişte resurse, în sensul de a-i sprijini pe cei ce nu au potenţial din veniturile proprii să îşi acopere nevoile de funcţionare, şi atunci facem o redistribuire în sensul echilibrării bugetelor comunelor, oraşelor şi municipiilor“, a declarat preşedintele Comisiei de Buget , deputatul PSD Viorel Ştefan, potrivit Mediafax.
Preşedintele Comisiei de Buget a afirmat că speră ca amendamentul să fie asumat de către toţi membrii Comisiei de buget, indiferent de culoarea politică, adăugând că „discuţiile exploratorii sunt favorabile“.
Viorel Ştefan a explicat că legea finanţelor publice locale, care există din anul 2006, prevede o formulă de echilibrare care, încă de la momentul la care s-a născut, a fost contestată pentru că ea nu răspunde acestei cerinţe de echilibrare.
„Toţi primarii, toţi preşedinţii de Consilii Judeţene, indiferent de culoarea politică, afirmă că această formulă implementată din anul 2006 nu este corectă şi nu îşi atinge scopul. Atunci, noi încercăm ca în exerciţiul bugetar 2016 să îmbunătăţim această formulă printr-un amendament pe care îl vom susţine în dezbaterile pe marginea bugetului“, a spus Viorel Stefan.
Amendamentul care va fi adus legii bugetului de stat îşi propune găsirea unei formule ca primăriile care au resurse proprii, sub media pe judeţ, să fie aduse la nivelul mediei sau, dacă se poate, peste medie, pentru ca nicio comună din ţară să nu rămână fără minimul de resurse necesare pentru buna funcţionare.
„Nu vorbim de finanţarea politicii de dezvoltare. (...) Vorbim despre asigurarea unui minim necesar pentru funcţionarea în bune condiţii a fiecărei unităţi administrative“, a spus Viorel Ştefan.
Preşedintele Comisiei de buget a precizat că această discuţie s-a mai purtat de-a lungul timpului, în contextul adoptării bugetului de stat, afirmând că uneori s-a desfiinţat formula prevăzută în legea finanţelor publice, iar banii au fost repartizaţi consiliilor judeţene pentru redistribuire.
Deputatul PSD Viorel Ştefan a mai spus că proiectul legii bugetului cu care vine actualul Guvern este de fapt o moştenire a vechiului Guvern şi propunerea unor noi amendamente ar însemna că aleşii social-democraţi nu sunt de acord „cu propria construcţie“.
„Cu toate acestea, sunt câteva chestiuni asupra cărora noi încă facem evaluări, facem simulări şi probabil că se vor naşte nişte amendamente, în cursul acestei zile“, a mai adăugat social-democratul.
Conducerea Parlamentului a decis, miercuri seară, ca dezbaterile asupra proiectului Legii bugetului de stat pe 2016 să înceapă vineri dimineaţă, în comisiile de specialitate, urmând ca acestea să lucreze şi în weekend, şi a programat votul final în plenul reunit al celor două Camere pentru miercuri.
Astfel, potrivit calendarului aprobat miercuri de către Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului, amendamentele la proiectul Legii bugetului de stat vor putea fi depuse deja începând de miercuri seară, termenul final fiind joi, la ora 20.00. În cursul nopţii de joi, amendamentele senatorilor şi deputaţilor vor fi centralizate, astfel încât dezbaterile în comisiile de specialitate ale Parlamentului vor putea începe vineri dimineaţă.
Aceste comisii vor aviza fiecare ordonator de credite în parte (ministere şi instituţii) în cursul zilei de vineri, la şedinţe urmând să participe şi miniştrii Cabinetului Cioloş.
Calendarul aprobat este unul accelerat, astfel încât tot de vineri a fost programată şi prima şedinţă a Comisiilor reunite de buget-finanţare, care vor dezbate proiectul de buget în ansamblu.