Mai bogaţi în informaţie şi cu un pachet nou de soluţii în domeniu. Veniţi cu sete de cunoaştere şi plecaţi cu un bagaj complet de cunoştinţe, care vă vor ajuta să înfrângeţi concurenţa. Şi asta nu este tot!

Compania UTILBEN a gândit şi planificat un eveniment pentru toţi antreprenorii, constructorii şi fermierii, pentru toţi fanii echipamentelor performante care ne fac munca şi viaţa mai uşoare, un eveniment dedicat cunoscătorilor şi tehnicienilor. În 12 septembrie, Ziua Pasionaţilor de Utilaje reuneşte toate aceste aspecte şi chiar mai mult. UTILBEN organizează un forum de discuţii cu specialişti în domeniu, o licitaţie de utilaje cu preţul de pornire zero şi oferă posibilitatea de a testa cele mai noi echipamente şi oportunitatea de a discuta faţă în faţă cu producători şi furnizori de renume. Mai mult, cei prezenţi la ZPU vor beneficia de discount-uri speciale, doar în ziua evenimentului.

Licitaţia UTILBEN, organizată în colaborare cu partenerul COLOSUS, este prima de acest fel din Europa. Prima vânzare publică ON Live pentru utilaje, ale căror preţuri pornesc de la zero, pentru cei care caută un tractor sau poate un mini-excavator. Şi, pentru că suntem în secolul tehnologiei, participanţii se vor înscrie pe site-ul www.zpu.utilben.ro şi vor licita cu ajutorul smartphone-ului personal, în ziua de joi, 12 septembrie. În plus, acest sistem inovator permite participarea la vânzarea publică de utilaje fără ca prezenţa la eveniment să fie obligatorie. Ineditul licitaţiei este posibilitatea de a cumpăra un kilometru din faimosul traseu turistic Via Transilvanica. Pe lângă implicarea socială şi notorietatea care vin la pachet cu această investiţie, câştigătorul va putea amenaja cum crede de cuviinţă sectorul de drum pe care însuşi regele Carol I l-a bătut la pas. Aşadar, veţi avea şansa de a face istorie!

Ziua Pasionaţilor de Utilaje este locul de întâlnire al producătorilor şi furnizorilor de echipamente, ataşamente şi accesorii, reprezentanţi service şi manageri din domenii conexe. Printre invitaţii speciali, se numără Rick Albin, fondatorul licitaţiilor Caterpillar în SUA, Marius Maier, managing partner la CMC Group – firmă de asigurări care are capital 100% românesc –, şi Andrei Spătaru, fondatorul IBC Focus – companie lider de piaţă în monitorizarea proiectelor de construcţii. Temele de discuţie sunt viitorul industriei de profil, strategii şi tehnologii care duc spre eficientizare, precum şi utilaje şi echipamente de ultimă generaţie. În plus, pe lista invitaţilor, se află specialişti în domeniu şi lideri consacraţi, care vă vor împărtăşi experienţa lor şi vă vor dezvălui secretele succesului.

Ziua Pasionaţilor de Utilaje reprezintă oportunitatea ideală de a vedea cele mai performante echipamente la lucru. Pe lângă expoziţiile de utilaje şi ataşamente, doritorii le vor putea testa personal. Operatorii noştri vor monta şi folosi o varietate de ataşamente şi accesorii pe utilaje, astfel încât să aveţi imaginea completă a dotării perfecte pentru nevoile dumneavoastră. Totodată, veţi asista la demonstraţii de virtuozitate ale echipamentelor şi ale specialiştilor care le vor manevra. Un adevărat show al giganţilor, o expunere a calităţilor şi versatilităţii utilajelor!

12 septembrie este ziua în care fiecare participant la Ziua Pasionaţilor de Utilaje va beneficia de oferte speciale, în adevăratul sens al expresiei. Veţi avea oportunitatea să achiziţionaţi echipamente, ataşamente şi accesorii, direct de la producători. Prin simpla înscriere la ZPU, veţi avea acces la ofertele anului în materie de utilaje performante şi veţi putea achiziţiona echipamente la preţuri speciale, doar în ziua evenimentului. Astfel, aveţi garanţia că doar la sediul UTILBEN veţi găsit utilajul pe care vi-l doriţi, la cel mai bun preţ de pe piaţă!

Ziua Pasionaţilor de Utilaje coincide cu momentul introducerii leasing-ului operaţional în oferta UTILBEN. Această modalitate de achiziţie a unui echipament este special gândită pentru constructorii şi fermierii care vor să folosească un utilaj timp de 3 ani, la costuri minime. Leasing-ul operaţional funcţionează ca o chirie, 100% deductibilă pentru cumpărător! După perioada contractuală de 3 ani, instituţia financiară nebancară care a finanţat achiziţia îşi recuperează echipamentul, iar dumneavoastră v-aţi făcut treaba, fără cheltuielile şi stresul reprezentate de o achiziţie propriu-zisă. În plus, leasing-ul operaţional nu blochează cash flow-ul companiei dumneavoastră, pentru că nu necesită plata unui avans pentru utilaj. Dar sunt şi alte avantaje, pe care le veţi descoperi la ZPU.

Ziua Pasionaţilor de Utilaje. Un eveniment special creat pentru proprietarii sau cei care îşi doresc echipamente performante, manageri şi antreprenori în domeniu, constructori şi fermieri, specialişti şi tehnicieni. Locul perfect unde oricine îşi poate găsi produsul dorit, la preţul potrivit! Vă invităm în 12 septembrie, la sediul UTILBEN din Cluj-Napoca, pentru o zi de neuitat, o zi a utilajelor fiabile!

Înscrierile se fac pe zpu.utilben.ro