Lidl deschide două noi magazine şi angajează urgent personal. Unul dintre sedii va avea şi staţie de încărcare a maşinilor electrice

Lidl deschide două noi magazine şi angajează urgent personal. Unul dintre sedii va avea şi staţie de încărcare a maşinilor electrice

Lidl continuă investiţiile în România prin inaugurarea a două unităţi şi angajarea urgentă de personal, inaugurările fiind marcate şi de promoţii substanţiale pentru anumite produse. Unul dintre sedii va fi dotat şi cu o staţie de încărcare a maşinilor electrice.

Primul magazin este situat în oraşul Reşiţa, iar celălalt, în Galaţi, pe data de 3 octombrie. Noul magazin din Reşiţa este situat pe Bulevardul Republicii, Nr. 100 şi dispune de staţie de încărcare pentru maşini electrice. Magazinul din oraşul Galaţi este situat pe Bulevardul Henri Coandă, Nr. 2.
 
Fiecare magazin are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 1.300 m². Noua unitate din Reşita dispune de peste 90 de locuri de parcare, iar magazinul din Galaţi, de peste 130. Odată cu deschiderea acestor magazine, se vor crea aproximativ 20 noi locuri de muncă în fiecare dintre cele două oraşe. Orarul de funcţionare a ambelor magazine va fi de luni până sâmbătă, între 7:30 şi 22:00, iar duminica între 8:00 şi 20:00.
 
În linie cu strategia sa de sustenabilitate, Lidl îşi dezvoltă reţeaua de magazine adoptând soluţii pentru reducerea impactului asupra mediului înconjurător. Astfel, prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcţiilor şi în conformitate cu normele de protecţie a mediului, ambele magazine noi dispun de soluţii şi tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficienţă energetică.
 
De exemplu, atât în magazinul din Reşiţa, cât şi în cel din oraşul Galaţi sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezenţă şi sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalaţiile de ventilaţie.
 
Mai mult, magazinul din Reşiţa pune la dispoziţia clienţilor o staţie de încărcare pentru maşini electrice, care poate încărca simultan 2 autovehicule, iar unitatea din Galaţi beneficiază de o suprafaţă extinsă de spaţii verzi, inclusiv între locurile de parcare, totalizând aproximativ 1000 m².
 
Deschiderea noilor magazine îi aşteaptă pe clienţi cu promoţii şi acţiuni speciale. În ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar şi la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri şi altele. 
 
Inaugurarea continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preţ, într-o largă varietate de sortimente. Lidl reuşeşte să respecte această misiune investind constant în sustenabilitate, la baza acţiunilor companiei stând eficienţa şi demersurile de dezvoltare durabilă. În plus, Lidl promovează cu consecvenţă colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în reţea fiind produse în România. 
 
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piaţa de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de ţări din întreaga lume şi în prezent operează aproximativ 10.800 de magazine şi peste 160 de centre logistice în 29 de ţări la nivel mondial.
 
În prezent, Lidl are aproximativ 287.000 de angajaţi, dintre care peste 6.500 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 250 de magazine şi 5 centre logistice. Dinamismul din activităţile de zi cu zi, rezultatele durabile şi corectitudinea în cooperarea profesională construiesc mediul de lucru pentru Lidl ca angajator, peste tot pe Glob.   
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: