Imobiliare.ro intră pe piaţa creditelor imobiliare

Imobiliare.ro intră pe piaţa creditelor imobiliare

Imobiliare.ro achiziţionează DSA Advisor, tranzacţia fiind o etapă strategică pentru Imobiliare.ro, având ca obiectiv diversificarea portofoliului prin adăugarea de servicii financiare destinate vânzării propietăţilor imobiliare.

Ştiri pe aceeaşi temă

DSA Advisor îşi propune să accelereze dezvoltarea printr-o transformare digitală sub umbrela Imobiliare.ro. 
 
DSA Advisor a dovedit o performanţă puternică în ultimii ani, dublându-şi volumul de credite intermediate în 2021. Bazându-se pe sinergii puternice cu Imobiliare.ro, DSA Advisor intenţionează să accelereze extinderea afacerii sale la nivel naţional, să eficientizeze procesele operaţionale şi digitale, să crească numărul de parteneri şi să concentreze toate eforturile pentru a oferi cele mai bune servicii şi experienţă clienţilor din piaţă. Noua unitate de servicii financiare va fi promovată sub brandul Imobiliare.ro, principala platformă de servicii imobiliare online din România pentru a stimula notorietatea şi creşterea cotei de piaţă.
 
Divizia de servicii financiare a Imobiliare.ro va fi organizată într-o companie nouă şi va fi condusă antreprenorial de Răzvan Greciuc şi Doru Iliescu, co-fondatori şi Managing Partners ai DSA Advisor, împreună cu Dan Niculae, Head of New Business la Imobiliare.ro. Noua divizie va fi dezvoltată în strânsă colaborare cu Dan Puică, CEO al Imobiliare.ro. Echipa de management va folosi activele strategice oferite de Imobiliare.ro pentru a crea plus-valoare, atât pentru cumpărătorii de proprietăţi, dar şi pentru vânzători, unităţile bancare româneşti şi partenerii financiari.
 
 „Suntem încrezători în perspectivele de creştere a pieţei din România. Am muncit din greu pentru a finaliza cu succes această tranzacţie şi suntem încântaţi să ne extindem activele digitale în România. Alături de serviciile pe care le oferim deja pe piaţa locurilor de muncă şi pe cea imobiliară, avem acum capacitatea de a juca un rol major pe piaţa creditelor ipotecare pentru a le permite consumatorilor să aibă o mai bună înţelegere şi acces la servicii de calitate”, spune Mihnea Vasiliu, CEO Ringier România.
 
„Scopul nostru este să creăm cele mai bune soluţii de finanţare imobiliară din România, asigurând o continuitate firească a serviciilor noastre digitale de achiziţie, vânzare şi închiriere de proprietăţi oferite de Imobiliare.ro. Intenţionăm să ne extindem şi să dezvoltăm portofoliul nostru de active digitale din domeniul imobiliar având o strânsă legătură cu nevoile pieţei pentru a oferi mai multă valoare cumpărătorilor, vânzătorilor şi partenerilor noştri de finanţare din întreaga ţară”, explică Dan Puica, CEO Imobiliare.ro.
 
„Este un pas important în călătoria business-ului nostru, aducând mai mult de un deceniu de experienţă la un nivel cu totul nou de creştere şi oportunităţi. Unul dintre obiectivele noastre principale este acela de a veni mai aproape de clienţi printr-o proximitate mai mare faţă de serviciile imobiliare digitale, astfel încât împreună cu extinderea reţelei noastre şi parteneriatele strânse cu băncile, să putem oferi cele mai bune soluţii financiare end-to-end din piaţă. Suntem foarte încrezători că apartenenţa noastră la grupul Ringier România va avea un impactul decisiv în dezvoltarea serviciilor noastre pentru piaţa imobiliară dar şi pentru orice nevoi financiare”, a declarat Răzvan Greciuc, Managing Partner, DSA Advisor.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările