Tații „perfecți” care își distrug copiii fără să știe. Cum devine obsesia pentru fitness un pericol real

Multă vreme, discuția despre părinții care transmit o relație toxică cu mâncarea copiilor s-a concentrat aproape exclusiv asupra mamelor. Imaginea femeii care își controlează obsesiv alimentația și își educă copilul în aceeași direcție a devenit un stereotip recunoscut. În schimb, comportamentul similar al taților a trecut aproape neobservat, deși efectele sunt aceleași.

Sursă foto: Pixabay

Diferența nu este de efect, ci de percepție: și tații modelează felul în care copiii se raportează la mâncare, corp și exercițiile fizice.

„Copiii învață din ce văd, nu din ce li se spune. Dacă părinții sunt preocupați de corp și de dietă, copiii vor prelua aceleași comportamente”, declară psihologul Rachel Rodgers pentru Women's Health.

Nu este nevoie ca un părinte să critice direct copilul pentru ca efectele să apară, spune specialista. Este suficient ca viața lui să se învârtă în jurul controlului alimentar și al ideii că valoarea personală ține de felul în care arată corpul.

În cazul taților, problema e mai greu de observat pentru că vine sub forma unor comportamente considerate, în mod normal, sănătoase. Mersul la sală, atenția la alimentație sau evitarea anumitor alimente nu sunt, în sine, o problemă. Devine însă un lucru problematic când aceste obiceiuri devin rigide, obsesive și încărcate de judecăți - când nu mai sunt despre sănătate, ci despre control și imagine.

„Tulburările de alimentație sunt mai frecvente la femei, de aceea discuția se duce mai des în zona mamelor. Dar asta nu înseamnă că tații nu influențează în același fel relația copiilor cu mâncarea”, explică terapeuta Kelli Rugless pentru Women's Health.

Diferența ține mai degrabă de modul în care interpretăm aceste comportamente. La bărbați, controlul strict al alimentației sau obsesia pentru corp și performanță sunt văzute, de multe ori, ca semne de disciplină - nu ca un dezechilibru.

„Majoritatea băieților și bărbaților pe care îi tratez pentru anorexie nu idealizează un corp slab, ci unul definit corporal”, spune Roberto Olivardia, psiholog.

Această diferență schimbă modul în care este percepută problema. La femei, semnalul de alarmă este asociat cu slăbirea extremă. La bărbați, obsesia se ascunde în obiective considerate acceptabile: masă musculară, performanță, „disciplină”.

„Ce e îngrijorător la aceste comportamente este că nu sunt văzute drept problematice. Nu sunt puse în aceeași categorie cu dietele restrictive, așa cum se întâmplă în cazul femeilor. Pentru că sunt legate de sport și activitate fizică, tindem să le considerăm automat sănătoase - ceea ce nu e întotdeauna adevărat”, completează Rachel Rodgers.

Cu alte cuvinte, problema nu este mai mică - doar mai greu de văzut. Când obsesia se ascunde în spatele ideii de „stil de viață sănătos” sau performanță, devine mai greu de pus sub semnul întrebării și, implicit, mai ușor de transmis mai departe.

Când „stilul de viață sănătos” devine obsesie

Un alt aspect important este felul în care mâncarea ajunge să fie legată de valoarea personală. În momentul în care alegerile alimentare sunt privite în termeni de „bun” sau „rău”, apare riscul ca oamenii să înceapă să se judece pe ei înșiși prin acest filtru.

„Una este să spui că vrei să fii sănătos. Noi încurajăm alimentația echilibrată. Problema apare în momentul în care totul ajunge să fie legat de moralitate - de ideea că ești o persoană bună sau nu, în funcție de ce mănânci”, explică Roberto Olivardia.

Cu alte cuvinte, mâncarea nu mai e doar mâncare. Devine un criteriu după care te judeci pe tine și pe ceilalți. Dacă mănânci „curat”, ești disciplinat, bun, „corect”. Dacă nu, apare vinovăția, rușinea sau ideea că ai greșit.

Pentru copii, mesajul se fixează rapid: nu mai este vorba doar despre alegeri alimentare, ci despre valoare personală. Ajung să creadă că anumite comportamente îi fac „buni”, iar altele îi fac „slabi” sau „defecți”.

În cazul taților, problema apare adesea sub forma nevoii de control. Alimentația și exercițiul fizic nu mai sunt doar despre sănătate, ci devin un mod de a-ți impune reguli, de a-ți testa limitele și de a-ți demonstra că ai control asupra propriului corp.

„La mame, accentul este adesea pus pe aspect și estetică. La tați, în schimb, totul se învârte mai mult în jurul controlului”, spune Roberto Olivardia, citat de Women's Health.

Asta se vede în comportamente concrete: reguli stricte legate de mâncare, eliminarea completă a unor alimente, antrenamente care nu pot fi sărite, sentimentul că ai „dat greș” dacă te abați de la plan. Nu mai este despre ce îți face bine, ci despre cât de mult reușești să te controlezi.

Această mentalitate este întărită și de mesajele din mediul online, unde restricția și disconfortul sunt prezentate ca dovezi de forță și autodisciplină. Ideea că „dacă nu suferi, nu progresezi” ajunge să fie aplicată nu doar în sport, ci și în relația cu mâncarea și cu propriul corp.

„În ultimii ani, acest tip de mesaj a devenit tot mai prezent și este strâns legat de cultura online - de manosferă și de ideea de stoicism promovată pe rețelele sociale. Există această convingere că privarea și disconfortul te fac mai puternic, mai dur, mai masculin. Iar lucrurile pot aluneca ușor din control”, mai spune Roberto Olivardia.

Problema este că aceste idei nu rămân doar la nivel de discurs, ci ajung să fie trăite zi de zi în familie. Copiii cresc într-un mediu în care mâncarea nu mai e ceva neutru, ci devine o sursă de stres: ce ai voie, ce nu ai voie, ce e „corect” și ce e „greșit”.

În acest context, copiii cresc într-un mediu în care mâncarea devine o sursă de anxietate, iar corpul un proiect permanent de corectat. Relația cu părintele se poate reduce, în timp, la discuții despre greutate, alimentație și performanță, în timp ce alte aspecte ale vieții rămân în plan secund. Iar copilul rămâne cu ideea că valoarea lui se măsoară în control, disciplină și performanță.

Specialiștii spun că soluția începe cu conștientizarea și cu stabilirea unor limite clare, însă schimbarea este dificilă, mai ales atunci când aceste tipuri de comportament sunt adânc înrădăcinate.

În fine, fie că vine din partea mamei sau a tatălui, obsesia pentru control, corp și alimentație poate modela felul în care un copil își va vedea propria valoare.