Maia Morgenstern: „Sunt rănită. Tremur”. Replica antisemită rostită la „Vocea teatrului licean bucureştean” în prezenţa actriţei. Reacţia breslei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Morgenstern Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Maia Morgenstern Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Maia Morgenstern descrie ce s-a întâmplat la o întâlnire a directorilor de teatre şi instituţii publice de cultură, sub genericul „Vocea teatrului licean bucureştean”.

Maia Morgenstern a relatat pe contul său de Facebook momentul în care la această întrunire o persoană a avut o replică antisemită. Actriţa spune că a lovit-o „o scârbă fără margini”.

Iată postarea:

„Sunt felul de om care reacţionează post traumatic. Ce-o mai fi însemnând şi asta. Ce vreau să spun este că paralizez în momentul şocului. O fi bine, o fi rău... cine mai ştie?

Concret, am fost invitată oficial la o întrunire pentru directori de teatre şi instituţii publice de cultură, sub genericul „Vocea teatrului licean bucureştean”.

Lucru mare, oficiali. Chestiuni importante la ordinea zilei.

Ajung cu câteva minute mai devreme. Directori, consilieri, reprezentanţi: autorităţile.

Păşesc zâmbitoare către colegii mai mari, să-i salut, să le dau bineţe.

Şi iată ce-mi aud urechile: „Hai s-o facem aşa, jid…” - ooops, eu n-am voie să scriu cuvântul acela (că-mi şterge FaceBook postarea), este permisă doar pronunţarea...

Am încremenit. Ce-aţi spus?

Răspunsul a venit promt, relaxat: „Hai, nu te mai supăra. Am spus aşa în glumă...”

Nu, nu pot să nu mă supăr! Nu când îl pronunţă oameni de cultură. Nu când este pronunţat într-un cadru oficial. Şi nimeni n-a părut deranjat. În afară de mine, căci am ajuns, normal, să mă simt eu deplasată că m-a lovit o scîrbă fără margini.

Nu. Nu accept! E grav. E urât. Sunt rănită. Tremur“, scrie Maia Morgenstern.

Mai mulţi actori şi regizori şi-au exprimat solidaritatea cu Maia Morgenstern

Regizorul Victor Ioan Frunză şi-a arătat solidaritatea şi a scris: "Doamna Maia Morgenstern a fost azi victima unei ofense rasiste inacceptabile. Îi transmit artistei solidaritatea mea şi compasiunea mea afectuoasă şi vă îndemn şi pe voi să faceţi la fel. E mare nevoie!", informează News.ro.

Marius Manole a adăugat: "Sunt alături. Nu am toleranţă pentru nicio formă de rasism".

Oana Pellea: "Subscriu din toată inima! Orice atitudine rasistă, orice jignire rasistă, orice manifestare rasistă este absolut de neacceptat şi de condamnat!". 

Regizorul Laurenţiu Damian: "Maia! De ce nu îţi aminteşti tu replica lui Pintilie din Clopotele...:deschide ochii, inchide ochii, nu le răspunde, lasă-i să moară proşti!!". 

Regizorul Mircea Cornişteanu: "Oricine ar fi fost cel care ţi s-a adresat aşa, merită o flegmă între ochi şi numeroase şuturi în cur şi-n partea opusă, împreună cu bogate expresii neaoşe legate de rude decedate sau în viaţă, precum şi urări de trecere pe roşu, noaptea, când un şofer beat confundă frâna cu acceleraţia. Eu atâta am avut de zis!". 

"Şi de asta vă iubesc. Pentru cum sunteţi, pentru cum v-ar plăcea să fie lumea, pentru tot ceea ce ne cereţi prin mărturisirile pe care le faceţi public. Mai e puţin până când şi o crimă va fi încadrată la “glumă”. O naţie de laşi şi bădărani. În loc să spui public “îmi pare rău”, “iertare” te scoţi cu “a fost o glumă”. Singura soluţie e cea pe care o faceţi. Să nu lăsaţi în tăcere", a scris Chris-Simion Mercurian.

Citeşte şi:

Maia Morgenstern şi Marius Bodochi, la deschiderea stagiunii la Tony Bulandra. Când are loc evenimentul

Averea actriţei Maia Morgenstern. Ce salariu are lunar ca manager la Teatrul Evreiesc şi cât de bine câştigă din drepturile de autor

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite